'România susține ca NATO să dea o atenție deosebită regiunii în care se află România, susținem politica ușilor deschise pentru statele din Balcanii de Vest, susținem o soluție care să consolideze poziția de aliat al Georgiei', a spus președintele român în conferința de presă comună desfășurată după întrevederea cu secretarul general al NATO Anders Fogh Rasmussen.
'Problematica de securitate a Mării Negre, pe care o desfășurăm și pe plan regional împreună cu aliații turci și bulgari, trebuie să rămână în atenția summitului NATO de la Chicago cu toate implicațiile ei, inclusiv cele legate de securitatea energetică', a adăugat șeful statului român.
Președintele Traian Băsescu s-a întâlnit luni la Bruxelles cu secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, urmând ca după amiază să participe la o reuniune informală a Consiliului European. AGERPRES


România susține politica ușilor deschise a NATO și susține ca Alianța să mențină în atenție problematica de securitate a Mării Negre cu toate implicațiile ei, inclusiv cele legate de securitatea energetică, a declarat președintele Traian Băsescu, luni, la Bruxelles.