"Din punctul meu de vedere cred că aceste lucruri trebuie să le discutăm, o dată în interiorul partidului, pe urmă în interiorul coaliției de guvernământ și, de abia, după aceea ar trebui să le discutăm în spațiul public", a declarat Traian Igaș întrebat de presă despre necesitatea unei schimbări mai ample de Guvern.
Cât privește remanierea Executivului, Igaș a subliniat că "noi, acum avem nevoie de multă liniște".
"Dacă se va lua o decizie în acest sens va fi scurt și fără comentarii ", a afirmat Igaș. Ministrul de Interne a mai declarat că el nu crede în varianta alegerilor anticipate, răspunzând presei la o întrebare în acest sens. AGERPRES


O schimbare mai amplă de guvern ar trebui discutată în interiorul PDL, apoi în coaliție și de abia după aceea făcută publică, a declarat vicepreședintele și ministrul de Interne Traian Igaș, luni, înainte de ședința BPN al partidului.