Leonard Orban: Obiectivul României pentru 2014-2020, o poziție bugetară mai favorabilă decât în 2007-2013 (Corespondență Agerpres)

Vineri, 27 Ianuarie 2012 19:12
Votati
(3 voturi)

Obiectivul prioritar al României privind cadrul financiar multianual 2014-2020 al UE este să se afle într-o poziție bugetară mai avantajoasă decât în perioada 2007-2013, a declarat vineri ministrul afacerilor europene, Leonard Orban, după reuniunea Consiliului Afaceri Generale de la Bruxelles.



''În primul rând, s-a discutat despre viitorul buget al UE pentru 2014-2020, unde pentru prima oară s-au dezbătut pe fond subiecte legate de poziționarea statelor membre privind nivelul general al bugetului și privind finanțarea anumitor politici cu bani comunitari. Dezbaterea a fost foarte utilă, pentru că am putut vedea unde se poziționează statele membre și s-au conturat două grupuri - unul care susține propunerea Comisiei Europene privind alocările financiare și altul care dorește reducerea propunerii Comisiei, cu diferite grade de variație (pornind de la Germania, care susține o contribuție de aproximativ 1% din PNB-ul statelor membre, la alte state, care au cerut ca scăderea să fie chiar mai mare). În intervenția mea, am subliniat că pentru noi este fundamental să se asigure alocări substanțiale pentru politica de coeziune și politica agricolă comună (PAC), se speră ca un acord să se încheie până la finalul anului, dar situația după cum se vede ea în prezent arată poziții ce par ireconciliabile'', a spus oficialul român.

El a adăugat că, deși foarte probabil în urma negocierilor privind noul buget al UE pentru 2014-2020 alocările pentru politica de coeziune și PAC vor suferi unele reduceri, este de așteptat ca România să beneficieze de sume importante. Noile condiționalități, atât în cazul politicii de coeziune, cât și al PAC - condiționalități ex-ante, ex-post și condiționalități de natură macroeconomică - vor fi însă mult mai stricte.

În opinia sa, negocierile asupra bugetului UE pentru viitoarea perioadă de programare financiară multianuală vor fi ''foarte, foarte dificile, mai ales în contextul actual'', în care în întreaga Uniune Europeană sunt adoptate măsuri de austeritate. Țările care susțin reducerea contribuțiilor la bugetul comunitar își explică poziția prin faptul că și bugetul UE trebuie să fie unul de austeritate, în timp ce statele care doresc alocări mai importante, inclusiv România, aduc drept contraargument efectul multiplicator al banilor care vin la bugetul UE.

Răspunzând unei întrebări adresate de Agerpres, ministrul Leonard Orban a explicat că România a cerut o mai mare flexibilitate în utilizarea fondurilor alocate diverselor programe operaționale. ''De exemplu, noi ne-am propus unele realocări pentru programul de reabilitare termică. Marea problemă este că e foarte dificil de 'deplasat' fonduri de la un anumit program operațional către programul operațional regional. Dacă iei fonduri de la Programul Operațional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane (POS DRU) înseamnă că iei de la Fondul Social European și atunci ai o mare problemă, pentru că decizia trebuie luată de Colegiul comisarilor. Fiind vorba de 'mutarea' banilor dintr-o zonă în altă zonă este un proces care durează, existând și riscul ca această realocare să nu fie aprobată, mai ales în actualul context'', a afirmat ministrul român.AGERPRES

Știri interne

Știri externe

Știri economice

Știri sportive

Mondorama

Zig Zag

Ora Europei

Bănci - Piețe - Capital

Viața Parlamentară

Administrație

Info AGERPRES

Breviar Medical

Monitorizare presă

Monitorizare presă internațională

Real Time Monitoring

Revista presei

Știri pentru crawler

Serviciul foto

Infografie

Calendarul săptămânal

Calendarul evenimentelor

Azi in istorie

Retrospectiva zilei

Dosar tematic

Biografii

Instituții și Organizații din România