"Ceremonia de depunere a jurământului de învestitură în funcția de ministru al Afacerilor Externe de către domnul Cristian Diaconescu va avea loc în cursul zilei de marți, 24 ianuarie a.c., ora 19,00, după publicarea decretelor în Monitorul Oficial al României", a informat Administrația Prezidențială.
Primul-ministru Emil Boc a înaintat marți președintelui propunerea de numire a lui Cristian Diaconescu ca ministru al Afacerilor Externe, după ce luni îl revocase din funcție pe Teodor Baconschi din cauza unor afirmații ale acestuia privind protestele din ultima perioadă.
Cristian Diaconescu, care este vicepreședinte al Senatului și președinte al UNPR, a mai ocupat această funcție în primul Cabinet Emil Boc, format după alegerile generale din 2008.
El a deținut funcția de ministru al Afacerilor Externe în Guvernul PDL - PSD până la data de 1 octombrie 2009, când miniștrii social-democrați au demisionat din Executiv.
Primul-ministru Emil Boc a anunțat decizia revocării din funcție a lui Baconschi în discursul susținut în plenul Parlamentului la sesiunea extraordinară consacrată dezbaterii situației politice, economice și sociale din România.
Șeful Executivului a precizat că a luat această decizie pentru că a considerat că trebuie să le dea un răspuns oamenilor care "s-au simțit jigniți de unele derapaje verbale".
"Am luat această decizie pentru că am considerat că trebuie să dăm un răspuns oamenilor care s-au simțit jigniți de unele derapaje verbale, neinspirate ale unor colegi ai mei. Domnul ministru Baconschi este un om politic, ca membru al Guvernului, și cred că nu este bine și nu trebuie să fie încurajat ca niciun coleg, niciun demnitar să-i jignească sau să folosească afirmații care nu sunt la locul lor în legătură cu oameni care sunt nemulțumiți pe bună dreptate", a declarat Emil Boc.
Baconschi a afirmat, la rândul său, că va rămâne în conducerea PDL și a precizat că nu știa că va fi revocat din funcție.
''Eram în Consiliu (Consiliul Afacerilor Externe - n.r.) și am primit acest telefon de la domnul Boc. Domnia sa mi-a comunicat că nu are ce să îmi reproșeze pe linie guvernamentală, dar că, dată fiind situația de tensiune și o anumită postare a mea pe blog, este necesară revocarea mea din Executiv'', a explicat Baconschi.
Marți, Teodor Baconschi a fost la Palatul Cotroceni pentru o întâlnire cu președintele Traian Băsescu. AGERPRES


Președintele Traian Băsescu a semnat, marți, decretul pentru revocarea din funcția de ministru al Afacerilor Externe a lui Teodor Baconschi și pe cel de numire în locul acestuia a lui Cristian Diaconescu.