''Această sesiune extraordinară, convocată la cererea grupurilor parlamentare ale opoziției, pe care noi am acceptat-o, poate să detensioneze situația din țară, dar eu văd o altă soluție, o altă parte pozitivă a acesteia, dacă nu vor fi din partea opoziției numai acuze de genul: băi plecați, dați-vă demisia, soluția este numai demisia. Nu. Pentru că ceea ce vedem ca manifestare în mișcările sociale de stradă este o opoziție totală față de clasa politică. Clasa politică despre care nu discutăm ca despre PDL, PSD, PNL, ci despre politicienii de după 1990, care au apărut ca urmare a transformării unor foști activiști ai partidului comunist, chiar ai unor membri marcanți ai acestuia în politicieni, transformarea unor oameni nepregătiți în politicieni. Strada ne spune clar: plecați de aici cu politica voastră!'', a spus Mircea Toader.
În opinia sa, soluția este ca toate partidele politice să se așeze la masă și să rezolve ceea ce cere strada. ''Soluția pe care o cere opoziția - să plece Guvernul și să vină ea - nu va face decât ca peste jumătate de an, un an, iar să apară protestatari care să îi conteste și pe ei în stradă. Trebuie să găsim soluții ca să găsim o clasă politică capabilă să reformeze România', a spus Toader. AGERPRES


Liderul grupului parlamentar PDL din Camera Deputaților, Mircea Toader, a declarat, vineri, pentru AGERPRES, că sesiunea extraordinară a Parlamentului poate să detensioneze situația din țară, cu condiția ca opoziția să nu se cramponeze doar de demisia Guvernului.