"Astăzi USL organizează un miting politic. E dreptul lor să o facă. Credem că politizarea manifestărilor de nemulțumire a celei mai mari părți a populației este riscantă. Suntem convinși că și liderii opoziției știu acest lucru și au perceput și ei, ca și noi, mesajele pe care oamenii care au ieșit spontan și onest în stradă ni le transmit tuturor", a declarat Sever Voinescu.
Pe de altă parte, a mai spus Voinescu, chiar dacă resursele de încredere ale populației în politicieni sunt epuizate, trebuie să spunem deschis că România are nevoie de reforme pe mai departe. "Oricine va conduce guvernul după alegerile de anul acesta va trebui să ducă mai departe reforma statului român în toate componentele sale. Cu prețul suferințelor unei întregi națiuni supuse unei austerități prelungite, România și-a apărat stabilitatea economică. Nimeni nu are voie să distrugă această stabilitate prin jocuri politice iresponsabile", a mai declarat purtătorul de cuvânt al PDL. AGERPRES


PDL apreciază că politizarea manifestărilor de nemulțumire ale populației este riscantă, dar consideră, în contextul mitingului USL de astăzi, că este dreptul opoziției să-l organizeze, a declarat purtătorul de cuvânt al PDL Sever Voinescu, joi, într-o declarație politică susținută la sediul partidului.