'Human Centipede 2' interzis în Australia

Miercuri, 30 Noiembrie 2011 10:51
Votati
(1 voteaza)

Partea a doua a filmului de groază "The Human Centipede" a fost interzis în Australia din cauza scenelor obscene și mult prea violente, conform starpulse.com.



"Human Centipede 2: Full Sequence", care a fost interzis în Marea Britanie anul acesta, a avut premiera cinematografică la festivalul de film Brisbane International la începutul lunii noiembrie, putând fi vizionat doar de cei cu vârsta de peste 18 ani.

Cu toate acestea, filmul a fost interzis din cinema-urile australiene datorită "secvențelor de violență nejustificată și jignitoare".

Decizia a fost foarte bine primită de către grupul creștin FamilyVoice Australia care au dorit interzicerea filmului încă de la început.

Purtătoarea de cuvânt a grupului religios, Ros Phillips, declară pentru Brisbane Times: "Am fost șocați să descoperim că versiunea necenzurată a acestui film îngrozitor a trecut de comisia audiovizualului din Australia după ce a fost interzisă de cea din Marea Britanie.

În numele familiilor din Australia, ținem să mulțumin comisiei pentru votul unanim. Pornografia bazată pe tortura umană nu are loc pe ecranele australiene."

În partea a doua a filmului regizorului Tom Six, este vorba despre un fan, obsedat de prima parte a horror-ului, care decide să copieze ideea de a "coase" oamenii ca să formeze un "centiped". AGERPRES

Știri interne

Știri externe

Știri economice

Știri sportive

Mondorama

Zig Zag

Ora Europei

Bănci - Piețe - Capital

Viața Parlamentară

Administrație

Info AGERPRES

Breviar Medical

Monitorizare presă

Monitorizare presă internațională

Real Time Monitoring

Revista presei

Știri pentru crawler

Serviciul foto

Infografie

Calendarul săptămânal

Calendarul evenimentelor

Azi in istorie

Retrospectiva zilei

Dosar tematic

Biografii

Instituții și Organizații din România