O atletă a născut la câteva ore după ce a terminat Maratonul de la Chicago

Marți, 11 Octombrie 2011 14:56
Votati
(1 voteaza)

Amber Miller, o americancă de 27 de ani, a născut la câteva ore după ce a trecut linia de sosire la Maratonul de la Chicago, alergând cei 42,195 km ai clasicei curse deși era gravidă în a 39-a săptămână. Miller a intrat în travaliu imediat după ce a încheiat proba, a declarat un purtător de cuvânt al Spitalului Central DuPage.



"Am plănuit să alerg cam o jumătate din distanță, apoi să merg încet, și să ajung la sosire astfel", a declarat Miller într-o scurtă apariție pe website-ul ABCNews. Ea a reușit să încheie cei 42,195 km alternând alergarea pe 2 mile, cu mersul pe alte 2, după cum a precizat pentru Chicago Tribune.

După cursă, Miller și soțul ei Joe s-au așezat să mănânce ceva, dar a simțit contracții, cei doi plecând urgent spre spital, unde Amber a dat naștere unui al doilea copil, o fetiță pe nume June, la ora 22,29, duminică, după cum a precizat purtătorul de cuvânt al instituției, care a subliniat că atât mama, cât și copilul sunt în bună stare de sănătate.

Medicii care au avut-o în grijă au declarat că au fost la curent cu exercițiile fizice pe care le-a făcut Miller în timpul gravidității și nu au au avut obiecții când au aflat de intenția sa de a alerga maratonul, a mai spus purtătorul de cuvânt. AGERPRES

Știri interne

Știri externe

Știri economice

Știri sportive

Mondorama

Zig Zag

Ora Europei

Bănci - Piețe - Capital

Viața Parlamentară

Administrație

Info AGERPRES

Breviar Medical

Monitorizare presă

Monitorizare presă internațională

Real Time Monitoring

Revista presei

Știri pentru crawler

Serviciul foto

Infografie

Calendarul săptămânal

Calendarul evenimentelor

Azi in istorie

Retrospectiva zilei

Dosar tematic

Biografii

Instituții și Organizații din România