Nemții beau din ce în ce mai puțină bere

Vineri, 28 Ianuarie 2011 17:49
Votati
(0 voturi)

Consumului de bere în Germania a scăzut și în 2010 comparativ cu 2009, continuând o tendință care a început în urmă cu un deceniu, a anunțat, joi, Oficiul federal de statistică (Destatis), transmite AFP.



Potrivit Destatis, producătorii și distribuitorii de bere din Germania au vândut anul trecut o cantitate de 98,3 de milioane de hectolitri de bere, cu 1,7 % (sau 1,7 milioane hectolitri) mai puțin decât în 2009. În timp ce vânzările pe piața internă s-au situat la 83,4 milioane hectolitri, cu 2,9% mai puțin decât în 2009, în schimb exporturile au crescut cu 5,9% în ritm anual până la 14,9 milioane hectolitri.

Aproape trei sferturi din exporturile de bere germană (11 milioane hectrolitri, în creștere cu 2,6%) au fost destinate în 2010 țărilor din Uniuea Europeană, însă cea mai puternică creștere (17,7%) s-a înregistrat în cazul vânzărilor către țările terțe.

În interiorul Germaniei, landul în care s-a băut cea mai mare cantitate de bere în 2010 a fost Renania de Nord - Westfalia (24,7% din total), urmat de landul Bavaria (21,9%).

Scăderea cu 2,9% a consumului de bere în Germania înregistrată în 2010 vine după o scădere de 2,1% în 2009. Consumul de bere al germanilor a scăzut constant după 1999, o excepție notabilă fiind anul 2006, când Germania a găzduit Cupa mondială la fotbal, ceea ce a condus la creșterea acestui consum. La nivel mondial, Germania se situează pe locul secund în termeni de consum de bere pe cap de locuitor, după Cehia. AGERPRES

Știri interne

Știri externe

Știri economice

Știri sportive

Mondorama

Zig Zag

Ora Europei

Bănci - Piețe - Capital

Viața Parlamentară

Administrație

Info AGERPRES

Breviar Medical

Monitorizare presă

Monitorizare presă internațională

Real Time Monitoring

Revista presei

Știri pentru crawler

Serviciul foto

Infografie

Calendarul săptămânal

Calendarul evenimentelor

Azi in istorie

Retrospectiva zilei

Dosar tematic

Biografii

Instituții și Organizații din România