'În scrierile civilizației străvechi Maya nu există niciun fel de profeție cu privire la o eventuală Apocalipsă în 2012' - a subliniat Carmen Valdez, coordonatoarea Centrului de studii maya din cadrul UNAM, subliniind că, în scrierile care au ajuns până în timpurile noastre, nu există vreo mențiune privind iminența vreunei catastrofe universale, iar calendarul civilizației Maya se încheie ca orice alte calendare.
Înțelepții acestei civilizații antice și-au calculat calendarul lor, care expiră la 21 decembrie 2012, pe o perioadă de 5125 de ani, dar niciodată nu au arătat în el că după această perioadă va veni sfârșitul lumii - a subliniat Valdez, într-o nouă încercare de a pune capăt zvonurilor cu privire la un posibil cataclism mondial care ar putea lovi omenirea anul viitor. Potrivit acesteia, civilizația maya avea o noțiune circulară a timpului, pentru ei 'istoria se repetă la un moment dat, după care începe o nouă numărătoarea inversă'.
Cu opinia cercetătorilor mexicani este de acord savantul german Nikolai Grube de la Universitatea din Bonn. Într-un articol despre vechii locuitori ai Mexicului, el susține de asemenea că 'nu există predicții despre sfârșitul lumii în scrierile mayase'.
'Oricine va analiza hieroglifele acestei vechi civilizații se va convinge de absența vreunui avertisment scris privitor la iminența unui cataclism global care ar putea lovi planeta' - menționează el.
Calendarul mayas este una dintre cele mai misterioase elemente ale patrimoniului acestei civilizații antice. Oamenii de știință nu au reușit încă să afle întreaga istorie a apariției sale, ceea ce a dat naștere la diferite fabulații, inclusiv, și despre sfârșitul iminent al lumii în 2012. AGERPRES


Nu există profeții ale civilizației mayase privind un colaps mondial iminent în decembrie 2012 - au reiterat luni reprezentanți ai Universității Naționale Autonome din Mexic (UNAM), care se ocupă de studierea culturii străvechi a acestei țări latinoamericane, citați în ediția sa online de ziarul rus Trud.