Florin Chilian are un termen de încercare de trei ani și zece luni, în care se poate revoca decizia suspendării pedepsei și executarea ei. Decizia de joi a judecătorilor poate fi atacată la Tribunalul Cluj. Potrivit probelor administrate la dosar, Florin Chilian a condus, în iulie 2006, mașina sa pe o stradă din Cluj-Napoca, având o concentrație alcoolică de peste 1,3 la mie. El a pierdut controlul volanului și s-a izbit cu mașina de o bordură, producând pagube materiale.
În seara accidentului, Chilian ar fi fost la o petrecere împreună cu prietena sa de la acea dată, cântăreața Ana Maria Georgescu. La termenul de joi al procesului, Florin Chilian nu a fost prezent, dar a fost prezentă, în calitate de martor, Ana Maria Georgescu. Potrivit probelor din dosar, Chilian s-ar fi certat și cu polițiștii în noaptea accidentului. AGERPRES.



Solistul Florin Chilian a fost condamnat de o instanță a Judecătoriei Cluj-Napoca la o un an și zece luni de închisoare cu suspendare, fiind acuzat că în 2006 a condus un autoturism în timp ce era sub influența alcoolului.