"De data aceasta, fanii trupei își doresc condiții de lux pentru a participa la concert: cererile pentru biletele din categoria VIP sunt peste medie, această categorie fiind și prima epuizată. Ca atare, organizatorii au găsit soluții pentru suplimentarea locurilor în tribuna VIP", precizează sursa citată.
De asemenea, sunt disponibile următoarele categorii de bilete: Golden Circle - în fața scenei, la 191,7 lei și Normal Circle - 127,8 lei.
Biletele pentru concertul Guns N'Roses se distribuie în exclusivitate prin rețeaua Eventim: magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, librăriile Humnitas și online pe site-ul www.eventim.ro.
Guns N'Roses ajunge în premieră în România în "Chinese Democracy World Tour" pe 21 septembrie, la Romexpo. AGERPRES


Biletele VIP la concertul Guns N'Roses din 21 septembrie au fost suplimentate, acestea găsindu-se, începând de joi, prin Rețeaua Eventim.ro, la prețurile de 298,20 lei sau 266,30, în funcție de poziționarea în tribună, se arată într-un comunicat al organizatorilor concertului, D&D East Entertainment.