La luptă împotriva maimuțelor periculoase din apropiere de Muntele Fuji...

Joi, 02 Septembrie 2010 08:14
Votati
(0 voturi)

Sute de japonezi au pornit la vânătoare împotriva unui grup de maimuțe acuzate că ar fi rănit circa 60 de persoane în cursul unor atacuri repetate în regiunea Muntelui Fuji, au anunțat miercuri responsabili locali, relatează canalul internațional de televiziune France 24.



Alertate de numărul mare de locuitori care au fost zgâriați sau mușcați de maimuțe, comunele Mishima și Susono și-au mobilizat angajații municipali, polițiștii, specialiștii în zoologie și voluntarii în încercarea de a prinde primatele.

Cel puțin 62 de persoane au fost rănite superficial în decurs de zece zile în cele două localități din prefectura Shizuoka /centrul Japoniei/, în apropiere de pădurile care acoperă poalele celebrului vulcan nipon. Pentru a prinde maimuțele, autoritățile intenționează să utilizeze arme cu tranchilizante.

''Vrem să le capturăm,... dacă e posibil'', a explicat un responsabil din Mishima. ''Dar avem păduri adânci și zone muntoase. Odată ce-au fugit, e greu să le mai prinzi !'', a afirmat el.

Copiii din regiune care merg la școală sunt însoțiți de adulți, pentru a-i apăra împotriva animalelor periculoase, se pare macaci.

Atacurile comise de maimuțe sunt destul de frecvente în arhipelag, unde fermierii se plâng periodic de faptul că le sunt distruse livezile și unde turiștii sunt uneori agresați de maimuțe în căutare de hrană.

Potrivit specialiștilor consultați de responsabilii celor două localități japoneze, acest val de atacuri s-ar putea explica prin simpla dorință de a se amuza a maimuțelor, care încetează imediat ce se plictisesc de noul lor joc.

''Agresiunile au început foarte brusc. Și noi nu știm de ce. Doar maimuțele vă pot spune'', a subliniat responsabilul din Mishima. AGERPRES

Știri interne

Știri externe

Știri economice

Știri sportive

Mondorama

Zig Zag

Ora Europei

Bănci - Piețe - Capital

Viața Parlamentară

Administrație

Info AGERPRES

Breviar Medical

Monitorizare presă

Monitorizare presă internațională

Real Time Monitoring

Revista presei

Știri pentru crawler

Serviciul foto

Infografie

Calendarul săptămânal

Calendarul evenimentelor

Azi in istorie

Retrospectiva zilei

Dosar tematic

Biografii

Instituții și Organizații din România