Potrivit unui comunicat transmis presei de președintele 'Asociației Artiștilor Fotografi din România', Ștefan Toth, acest concurs urmărește nominalizarea celor mai valoroși fotografi de nuntă din județ, care vor fi răsplătiți cu premii, medalii de merit și diplome.
Tema concursului constă în prezentarea nunții, într-o serie formată din cinci imagini. Fotografiile pot surprinde orice fel de activități legate de nuntă. Ele pot fi realizate ca portret, reportaj sau eseu, singura condiție fiind aceea de a avea ca subiect 'nunta'.
La concurs pot participa fotografi amatori și profesioniști din Bihor. Data limită a înscrierilor este 1 noiembrie.
Fotografiile pot fi realizate în orice manieră, pot fi alb-negru sau color, și este permisă utilizarea oricărei tehnici de prelucrare.
Juriul, care va fi prezidat de artistul fotograf Ștefan Toth, va alege câștigătorii după criterii precum originalitate, noutate, creativitate și valoare artistică.
Dintre toate fotografiile trimise de cei care doresc să participe la concurs vor fi aleși 20 de fotografi, ale căror creații vor face obiectul unei expoziții.
Asociația Artiștilor Fotografi din România va acorda medaliile de aur, argint și de bronz, iar Consiliul Județean Bihor și Primăria Municipiului Oradea vor acorda, fiecare, câte un trofeu. Concurentul care va obține medalia de aur a AAFR va fi declarat 'Fotograful de nuntă al Anului'.
Vernisajul expoziției și ceremonia de acordare a premiilor vor avea loc pe 26 noiembrie, expoziția urmând să rămână deschisă timp de trei săptămâni. AGERPRES



Prima ediție a Concursului județean 'Fotograful de nuntă al anului' va fi organizată, în noiembrie, de Asociația Euro Foto Art, în parteneriat cu Clubul Fotografic 'Nufărul' din Oradea.