Afiseaza stiri dupa cuvantul cheie: inchisoare cu suspendare

Un atentat împotriva fostului președinte columbian Alvaro Uribe (2002-2010) a fost dejucat marți, la Buenos Aires, după ce o bombă a fost descoperită într-un teatru din centrul orașului, unde el urma să se afle miercuri, informează AFP, citând o sursă judiciară.

Publicat in Internațional

În închisoarea de maximă securitate din Tihar (New Delhi), cea mai mare din Asia, se află 12.000 de deținuți, violatori, ucigași în serie, traficanți de droguri, criminali sau oameni politici corupți, condamnați sau în așteptarea sentinței. Conducerea închisorii face mari eforturi pentru a îmbunătăți soarta deținuților, care pot urma cursuri de yoga, de meditație, de artă, relatează duminică AFP.

Publicat in Magazin

Britanica Alison Williamson, specialistă în proba de tir cu arcul, va concura la Jocurile Olimpice de la Londra din acest an pentru a 6-a oară în carieră, sportiva de 40 de ani primind un loc în lotul țării sale, deși la calificări s-a clasat abia a 3-a, după Amy Oliver și Naomi Folkard.

Publicat in Sport

Plenul Senatului a aprobat, în ședința de marți, suspendarea lui Ion Moraru din funcția de secretar general al Senatului și înlocuirea acestuia cu șeful Departamentului Administrare Patrimoniu, Ion Vărgău.

Publicat in Politic

Portul tocurilor înalte acționează intens asupra structurilor musculare ale picioarelor și modifică mersul, chiar și când femeile poartă altfel de încălțăminte, cu tocuri joase sau deloc. Mersul regulat pe tocuri înalte produce o serioasă oboseală musculară, scrie passionsante.be.

Publicat in Magazin

Generalii în rezervă Marin Măciucă, fost comandant al Comandamentului Logistic Întrunit al MApN, și locțiitorul acestuia, Adrian Tilincă, au fost condamnați luni de Înalta Curte de Casație și Justiție la câte patru ani de închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, în dosarul privind achiziționarea uniformelor militare Ripstop.

Publicat in Justiție

Cetățeanul român Florin Baboi a fost condamnat miercuri la închisoare pe viață pentru uciderea unui britanic la reședința acestuia din Northfield în august 2011, potrivit site-ului britanic B31 Voices.

Publicat in Social

Ședința plenului Senatului de miercuri a fost suspendată din lipsă de cvorum, anunțul fiind făcut de președintele acestui for, Vasile Blaga.

Publicat in Politic

Dannel Malloy, guvernatorul statului Connecticut (nord-est), a promulgat un proiect de lege privind abrogarea pedepsei cu moartea, odată cu aceasta pedeapsa capitala fiind abolită în circa 17 unități administrative din SUA, transmit BBC News și ABC.

Publicat in Internațional

Organizațiile neguvernamentale /ONG/ sunt cele mai potrivite structuri pentru a implementa proiectele finanțate din fonduri europene nerambursabile și nu direcțiile județene de asistență socială, a declarat luni, pentru AGERPRES, directorul Institutului pentru Politici Publice /IPP/, Violeta Alexandru.

Publicat in Economic
Pagina 1 din 23

Știri interne

Știri externe

Știri economice

Știri sportive

Mondorama

Zig Zag

Ora Europei

Bănci - Piețe - Capital

Viața Parlamentară

Administrație

Info AGERPRES

Breviar Medical

Monitorizare presă

Monitorizare presă internațională

Real Time Monitoring

Revista presei

Știri pentru crawler

Serviciul foto

Infografie

Calendarul săptămânal

Calendarul evenimentelor

Azi in istorie

Retrospectiva zilei

Dosar tematic

Biografii

Instituții și Organizații din România