'Anul 2012 se anunță a fi unul dificil din punct de vedere economic. Toate țările au nevoie de investiții, iar acestea au nevoie la rândul lor de o jurisprudență unitară, de termene rezonabile în procese, de eradicarea corupției, de egalitate de șanse. Dificultățile economice vor favoriza creșterea infracționalității. Riposta justiției trebuie să fie promptă și adecvată. Se impune o combatere mai eficientă a evaziunii fiscale, se impune o aplicare mai fermă a legii penale, se impun sancțiuni drastice împotriva criminalității de orice fel, în special a celei organizate', a declarat Cătălin Predoiu.
Ministrul Predoiu a spus că este nevoie de profesionalism și integritate în Justiție.
'Nu putem continua să purtăm eticheta de țară coruptă. Din acestă perspectivă, avem nevoie mai mult ca oricând de profesionalism și integritate în Justiție. Avem nevoie de o și mai bună calitate în desfășurarea anchetelor și a judecăților. Cetățenii trebuie să capete și mai multă încredere că legea se aplică indiferent de condiția persoanei: bogat sau sărac, român sau străin, magistrat, notar, executor, funcționar de stat sau al unei companii, politician sau simplu prestator de muncă fizică. Legea trebuie aplicată energic celor care săvârșesc infracțiuni în mod organizat, interlopilor, traficanților de oameni, mafioților de tot felul, mari sau mici, legat sau nu de politică', a declarat ministrul Cătălin Predoiu.
În plus, el le-a cerut politicienilor să susțină Justiția cu legi și fonduri și să apere independența magistraților.
'Justiția trebuie să curețe statul și societatea de tentaculele infractorilor profesioniști. Combaterea corupției trebuie să continue în mod susținut, inclusiv din punct de vedere politic, prin adoptarea de către Parlament a instrumentelor legale necesare, prin alocarea fondurilor, prin prezervarea independenței Justiției, prin sprijin public deschis. Magistrații cinstiți și profesioniști trebuie să aibă curaj, să aibă încredere că ceea ce s-a început nu se va opri. Dar trebuie să militeze și pentru o nouă mentalitate în sistemul judiciar, pentru o nouă atitudine. Aș vrea să le spun deschis tuturor magistraților: asumați-vă statutul! Sunteți arbitrii societății, trebuie să fiți deasupra oricăror bănuieli', a precizat ministrul.
Tot în cadrul conferinței, Cătălin Predoiu a anunțat și obiectivele pe 2012 avute în vedere de Ministerul Justiției.
Astfel, va fi pus în aplicare noul Cod de procedură civilă, cel mai probabil începând cu data de 1 iunie 2012.
De asemenea, în câteva zile, vor fi înaintate Guvernului legile de punere în aplicare a codurilor de procedură civilă și penală, pentru a fi adoptate de Parlament în acest an. Conform previziunilor cuprinse în studiile de impact, pe 1 martie 2013 va intra în vigoare noul cod penal și de procedură penală.
Un alt obiectiv al Ministerului Justiției pe anul 2012 este obținerea unui raport favorabil din partea Comisiei Europene pe Mecanismul de Cooperare și Verificare în Justiție, ce va fi dat publicității în luna iulie și va cuprinde evoluțiile din ultimii cinci ani.
Totodată, MJ va iniția un grup de lucru pentru modificarea legilor Justiției, fiind deja înaintat Guvernului proiectul de modificare a legii notarilor publici, care întărește răspunderea disciplinară a acestora și se lucrează la un proiect de lege privind consilierii juridici. AGERPRES


Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, le-a cerut magistraților, joi, în cadrul unei conferințe de presă, să aplice mai ferm legea penală, în special pentru combaterea corupției și a evaziunii fiscale, în condițiile în care se așteaptă o creștere a infracționalității în anul 2012 ca urmare a dificultăților economice.