Potrivit unui comunicat al DGPMB, 11 persoane au fost reținute și duse la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul București, urmând ca procurorii să ceară joi Tribunalului București arestarea a trei dintre hoții de mașini.
În urma cercetărilor s-a stabilit că, în perioada 2010-2011, membrii grupării au comercializat 11 autoturisme de fabricație străină, marcile Opel, VW, Suzuki și Fiat, furate din Ungaria, aparținând unor societăți de leasing, pe care, ulterior, le-au comercializat cu acte false, prin intermediul unor persoane interpuse.
Cele 11 autoturisme, în valoare de aproximativ 230.000 de lei, au fost recuperate.
Trei dintre hoți, respectiv S. Florea, R. Alexandru și S. Vasile, au fost puși sub acuzare pentru înșelăciune și complicitate la înșelăciune, urmând ca ei să fie duși în fața unui judecător cu propunere de arestare preventivă. AGERPRES


Polițiști din cadrul Serviciului Furturi de Autovehicule, cu sprijinul Serviciului Special de Intervenție Rapidă, au efectuat, miercuri, nouă percheziții domiciliare pe raza Capitalei și a județelor Ilfov și Vâlcea, pentru prinderea membrilor unei grupări ce se ocupa cu furtul de autoturisme din Ungaria, comercializate apoi în București.