Potrivit rechizitoriului, în perioada 2008-iulie 2011, ofițerul Dumitru Baciu, prin încălcarea reglementărilor legale referitoare la incompatibilități prevăzute în Statutul polițistului, a efectuat acte de comerț în numele unei societăți comerciale unde soția sa avea calitatea de acționar și administrator în drept.
"Polițistul s-a implicat personal în activitatea acestei firme, cu profil în domeniul panificației și patiseriei, în sensul că se ocupa de plata sau angajarea salariaților, de relația cu furnizorii sau cu beneficiarii mărfurilor, cât și cu unitatea bancară unde societatea comercială respectivă își avea deschise conturi. În această situație, ofițerul de poliție avea specimen de semnătură la bancă, astfel că efectua plățile bancare în numele firmei soției sale", se arată în comunicat.
La instrumentarea acestui dosar, procurorii au colaborat cu ofițeri din cadrul MAI - Direcția Generală Anticorupție - Serviciul Județean Anticorupție Sibiu.
Dosarul a fost înaintat spre judecare la Curtea de Apel Alba-Iulia. AGERPRES


Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) Alba-Iulia au dispus trimiterea în judecată a lui Dumitru Baciu, ofițer de poliție în cadrul Poliției Municipiului Mediaș - Biroul de Investigare a Fraudelor, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de efectuarea de acte de comerț incompatibile cu funcția deținută, în scopul obținerii de foloase materiale necuvenite, informează un comunicat al DNA remis, miercuri, AGERPRES.