Hackerul 'Vlăduț', condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare de judecătorii CAB

Miercuri, 02 Noiembrie 2011 13:04
Votati
(0 voturi)

Hackerul Vlad Duiculescu, cunoscut ca "Vlăduț", acuzat că a prejudiciat prin Internet compania E-bay cu peste 7 milioane de dolari, a rămas cu pedeapsa de trei ani de închisoare cu suspendare stabilită de Tribunalul București, prin decizia magistraților Curții de Apel București (CAB).



Aceștia au hotărât, marți, respingerea apelului formulat atât de Vlad Duiculescu, cât și de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) și au decis menținerea pedepsei instanței inferioare.

Hotărârea poate fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Hackerul Vlăduț este judecat în libertate, după ce aproape doi ani a stat în arest preventiv, în urma unei decizii din 21 ianuarie 2010 a judecătorilor CAB.

Magistrații Curții de Apel București au decis, pe 22 aprilie 2008, menținerea în stare de arest preventiv pentru 29 de zile a lui Vlad Duiculescu, identificat ca fiind hackerul cunoscut sub pseudonimul "Vlăduț", care a accesat ilegal bazele de date ale site-ului de tranzacții comerciale eBay.

Vlad Duiculescu a fost prins, în cursul dimineții de 17 aprilie 2008, într-un apartament din Drumul Taberei, după care procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) au emis o ordonanță de reținere pe numele lui pentru 24 de ore.

Procurorii au dispus începerea urmăririi penale împotriva hackerului pentru săvârșirea unor infracțiuni la Legea nr.161/2003, respectiv de acces, fără drept, la un sistem informatic, modificare, fără drept, de date informatice și restricționarea accesului la acestea, vânzare sau punere la dispoziție, în orice mod, de programe ce permiteau accesul fără drept la diferite sisteme informatice.

Potrivit unui comunicat al Parchetului, Vlad Duiculescu a accesat, în perioada 2005-2007, în mod fraudulos, neautorizat și repetat, mai multe conturi de e-mail care aparțineau unor angajați ai eBay, prejudiciul fiind estimat de anchetatori la peste două milioane de dolari.

Pe 1 octombrie 2007, reprezentantul eBay Inc. în Europa de Est a sesizat organele de poliție din România cu privire la faptul că pe 28 septembrie 2007 a fost accesat neautorizat un alt cont al unui angajat eBay, de la IP-ul aparținând lui Vlad Duiculescu. Captura de ecran din momentul compromiterii contului a identificat, de asemenea, semnătura "vladuz", folosită de învinuit.

Pe 27 septembrie 2007, același reprezentant în Europa de Est a sesizat autoritățile române că 1.111 conturi ale utilizatorilor eBay au fost accesate neautorizat. Compania eBay Inc. a stabilit prejudiciul suferit pentru acest caz la suma de 5.532,78 de dolari.

Mediatizarea a determinat reducerea încrederii în securitatea companiei, afectând, implicit, încrederea utilizatorilor, astfel încât compania a considerat că paguba morală, spre deosebire de cea reală, nu poate fi cuantificată. AGERPRES

Știri interne

Știri externe

Știri economice

Știri sportive

Mondorama

Zig Zag

Ora Europei

Bănci - Piețe - Capital

Viața Parlamentară

Administrație

Info AGERPRES

Breviar Medical

Monitorizare presă

Monitorizare presă internațională

Real Time Monitoring

Revista presei

Știri pentru crawler

Serviciul foto

Infografie

Calendarul săptămânal

Calendarul evenimentelor

Azi in istorie

Retrospectiva zilei

Dosar tematic

Biografii

Instituții și Organizații din România