Lee Wilkins este suspectat că și-a vândut în Orientul Mijlociu un Porsche Chayenne, pe care ulterior l-a declarat furat și a încasat asigurarea.
Dintre cele 11 persoane, șase sunt acuzate de înșelăciune și fals în declarații, o altă persoană este căutată pentru aceleași infracțiuni, urmând ca procurorii să ceară arestarea în lipsă, iar alte patru persoane (intermediari) sunt cercetate pentru complicitate la înșelăciune.
Tot în acest dosar, procurorii și polițiștii de la Serviciul Furturi Auto i-au audiat, miercuri, pe președintele Astra Asigurări, Radu Mustățea și alți doi angajați ai companiei, precum și pe un angajat al UniCredit Leasing.
Miercuri dimineață, polițiștii au efectuat 14 percheziții în Capitală și în județele Prahova, Dâmbovița și Teleorman, la locuințele a 18 persoane suspectate că luau mașini în leasing, pe care apoi le vindeau în țări din Orientul Mijlociu și le declarau furate pentru a încasa asigurările.
Prejudiciul adus societăților de asigurări este estimat la sute de mii de euro. AGERPRES


Procurorii de la Parchetul Capitalei solicită, joi, Tribunalului București emiterea unor mandate de arestare preventivă de 29 de zile pe numele a 11 persoane implicate în dosarul fraudelor cu mașini în leasing, printre care se află și cetățeanul britanic Lee Wilkins, fost manager la Vodafone România.