Horațius Dumbravă a precizat că mulți conducători auto contestă în instanță sancțiunile dictate de Poliția Rutieră, pentru că pe durata derulării proceselor, ei pot să recupereze carnetele de conducere.
Mai mult, pentru a amâna cât mai mult aceste procese, conducătorii auto introduc acțiunea la o instanță din altă localitate, știind că apoi dosarul va fi strămutat.
Președintele CSM s-a plâns că aceste procese îngreunează și mai mult activitatea instanțelor, deoarece, pentru un judecător, fiecare dintre acestea înseamnă dosar nou, termene, ședință de judecată, părți, studiu dosar, dispunere de măsuri procedurale, redactare minute, soluții, motivări, adică muncă, concentrare, timp.
Horațius Dumbravă a precizat că majoritatea acestor contestații introduse de către conducătorii auto sunt respinse de către instanță.
'Pentru persoana care a contestat măsura suspendării carnetului de conducere, de exemplu, înseamnă, de regulă, o amânare a acestei măsuri timp de 4-5 luni, poate și un an, până când soluția instanței confirmă, de cele mai multe ori, corectitudinea și legalitatea măsurii luate de agentul de circulație. Câți dintre cei ce înregistrează la judecătorie cererea de judecată pentru a obține un certificat de grefă, care să ateste că au contestat sancțiunea și cu care apoi aleargă la poliție să își revendice carnetul de conducere, au ferma convingere că au fost subiectul unei măsuri abuzive sau nelegale? Unde începe și unde se sfârșește responsabilitatea celui care este sancționat contravențional, mai ales că numărul de respingeri ale plângerilor contravenționale este cu mult mai mare decât cel de admitere al acestora?', a mai spus președintele CSM.
Tot în primul semestru din anul curent, la instanțele de judecată au fost introduse și peste 30.000 de contestații pe taxa de rovignetă (din datele CNADR), iar numărul cauzelor din materia litigiilor de muncă a crescut cu aproximativ 90.000 de dosare (în materia contenciosului administrativ cu aproximativ 75.000 de dosare, iar în materia insolvenței cu peste 40.000 de cauze).
Procentual, dosarele din materia litigiilor de muncă au înregistrat în semestrul I al anului 2011 o creștere de 200% față de perioada similară din 2010.
'Sunt cifre care arată dimensiunea și impactul crizei economice și sociale asupra societății românești, impact ce se reflectă în creșterea foarte mare a numărului de dosare cu aceste spețe pe rolul instanțelor', a precizat Horațius Dumbravă. AGERPRES


În primele șase luni ale acestui an, la nivelul judecătoriilor au fost înregistrate peste 100.000 de plângeri legate de sancțiunile administrative pe Codul Rutier, prin care conducătorii auto contestă amenzile rutiere și ridicarea carnetelor de conducere, se arată într-un raport al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), dat publicității, vineri, de președintele instituției, Horațius Dumbravă.