Doi directori de la Petromservice, trimiși în judecată pentru o fraudă de 8 milioane euro

Miercuri, 21 Septembrie 2011 10:41
Votati
(0 voturi)

Gheorghe Șupeală, director general la SC Petromservice SA (în prezent PSV Company SA) și Zizi Anagnastopol, director financiar la aceeași companie, au fost trimiși în judecată de procurorii Parchetului General, pentru spălare de bani și delapidare, prejudiciul estimat fiind de peste 8 milioane de euro.



În același dosar, au fost trimiși în judecată Kiss Laszlo Gyorgy, Mariana Iordăchescu și Ionuț Adrian Eftime, reprezentanți ai unor societăți comerciale.

Potrivit unui comunicat al Parchetului General, în perioada februarie-martie 2008, Gheorghe Șupeală și Zizi Anaganstopol au încheiat cu două societăți comerciale cu răspundere limitată, reprezentate de Kiss Laszlo Gyorgy și Mariana Iordăchescu, trei contracte de prestări servicii având ca obiect realizarea unor studii în schimbul sumei totale de 7.028.068 euro fără TVA.

În baza acestor contracte, în cursul lunii aprilie 2008, SC Petromservice SA a transferat în conturile bancare ale celor două societăți totală de 30.981.025 lei.

Realizarea convențiilor a fost intermediată de către Ionuț Adrian Eftime, care s-a ocupat de întocmirea tuturor formalităților, deși nu avea nicio calitate în cadrul niciuneia dintre societățile menționate.

Cele trei contracte au avut un caracter fictiv, scopul tranzacțiilor fiind justificarea formală a operațiunilor prin care suma menționată a fost scoasă din patrimoniul SC Petromservice SA și transferată în patrimoniul lui Ionuț Adrian Eftime.

Transferul s-a realizat cu ajutorul inculpaților Kiss Laszlo Gyorgy și Mariana Iordăchescu, care au primit în schimb un comision de aproximativ 10% din valoarea contractelor.

Procurorii susțin că la încheierea contractelor nu a fost respectată procedura internă a societății pe acțiuni de realizare a achizițiilor, neexistând o nevoie reală de achiziționare a acestor servicii, întrucât nu au fost valorificate ulterior în activitatea societății, iar prețurile au fost stabilite în mod arbitrar și au fost achitate înainte de prestarea serviciilor.

Firmele care urmau să presteze serviciile nu aveau experiență în domeniu și nici posibilitatea reală de a-și îndeplini această obligație, iar înscrisurile prin care Petromservice documentează activitatea desfășurată în baza acestor contracte sunt lipsite de valoare economică, reprezentând copii ale unor articole de presă sau ale unor referate descărcate de pe internet.

În vederea ascunderii provenienței sumelor și pentru a putea dispune transferul lor în afara României, au fost efectuate mai multe tranzacții în care au fost implicate companii offshore, la care inculpații Kiss Laszlo Gyorgy și Ionuț Adrian Eftime aveau calitatea de beneficiari reali și pe care le controlau în mod direct.

Astfel, Kiss Laszlo Gyorgy și Mariana Iordăchescu au încheiat contracte prin care prestarea serviciilor a fost subcontractată în mod fictiv către două societăți înmatriculate în Cipru.

Ulterior, folosind aceste înscrisuri, Kiss Laszlo Gyorgy a dispus, în perioada aprilie - mai 2008, transferul sumei totale de 6.868.093 euro (echivalentul a 28 milioane lei) în contul deschis la o bancă din Bulgaria de o companie controlată de Ionuț Adrian Eftime, de unde acesta a retras-o numerar. Diferența dintre suma încasată de Petromservice și cea transferată lui Ionuț Adrian Eftime, în cuantum de 2.920.269 lei, reprezentând comisionul pentru activitatea de intermediere, a ajuns în patrimoniile inculpaților Kiss Laszlo Gyorgy și Mariana Iordăchescu, fie direct în conturile bancare ale acestor persoane, fie indirect în conturile unor societăți pe care aceștia le controlau.

Prejudiciul cauzat SC PSV Company SA (fostă Petromservice S.A.) se cifrează la 30 milioane lei, echivalentul a 8.406.421 euro.

În vederea recuperării prejudiciului, procurorii au dispus instituirea unor sechestre asiguratorii asupra unor bunuri imobile deținute de cei 5 inculpați, precum și a unui autoturism și a conturilor bancare deținute de Ionuț Adrian Eftime.

Dosarul se va judeca la Tribunalul București.AGERPRES

Știri interne

Știri externe

Știri economice

Știri sportive

Mondorama

Zig Zag

Ora Europei

Bănci - Piețe - Capital

Viața Parlamentară

Administrație

Info AGERPRES

Breviar Medical

Monitorizare presă

Monitorizare presă internațională

Real Time Monitoring

Revista presei

Știri pentru crawler

Serviciul foto

Infografie

Calendarul săptămânal

Calendarul evenimentelor

Azi in istorie

Retrospectiva zilei

Dosar tematic

Biografii

Instituții și Organizații din România