Șapte membri ai clanului Metin sunt audiați la Poliția Capitalei

Luni, 22 August 2011 11:45
Votati
(1 voteaza)

Șapte membri ai grupării interlope Metin au fost conduși, luni, la audieri, la sediul Poliției Capitalei, în urma a șase percheziții efectuate, în cursul dimineții de luni, în mai multe locuri din București, a declarat pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt al Poliției Capitalei, Diana Sarca.



Potrivit sursei citate, în urma perchezițiilor au fost găsite foarte multe arme albe, obiecte contondente, săbii, pistoale cu proiectil de cauciuc, material pirotehnic, precum și mai multe baxuri de țigări netimbrate.

Procurorii Parchetului Tribunalului Municipiului București (PTMB) au emis mandate de aducere pe numele a șapte persoane, care au fost duse la audieri, sub acuzațiile de ultraj contra bunelor moravuri, tulburarea liniștii publice, loviri și alte violențe, port ilegal de arme neletale.

La acțiune au participat atât procurori ai PTMB, cât și polițiști ai Serviciului Investigații Criminale din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București.

Membrii clanului Metin sunt suspectați că au fost implicați, în ziua de 15 august, într-un scandal în sectorul 4 al Capitalei, în care s-au folosit arme albe și pistoale cu bile de cauciuc. AGERPRES

Știri interne

Știri externe

Știri economice

Știri sportive

Mondorama

Zig Zag

Ora Europei

Bănci - Piețe - Capital

Viața Parlamentară

Administrație

Info AGERPRES

Breviar Medical

Monitorizare presă

Monitorizare presă internațională

Real Time Monitoring

Revista presei

Știri pentru crawler

Serviciul foto

Infografie

Calendarul săptămânal

Calendarul evenimentelor

Azi in istorie

Retrospectiva zilei

Dosar tematic

Biografii

Instituții și Organizații din România