Avocatul lui Victor Teodorescu: Au fost audiați martori care au dat declarații favorabile

Vineri, 24 Iunie 2011 12:38
Votati
(0 voturi)

Apărătorul lui Victor Teodorescu, avocatul cercetat pentru că ar fi comandat uciderea soției sale, a declarat, vineri, că în acest dosar au apărut probe noi sub forma unor declarații de martori care vin în favoarea clientului său, acesta fiind motivul pentru care a cerut la Curtea de Apel București (CAB) înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură neprivativă de libertate.



"Am avut oportunitatea ca la Parchet să se administreze probe noi, în favoarea clientului meu. Este vorba de audierea unor martori, care au depus mărturii ce vin să sprijine nevinovăția lui Victor Teodorescu. Acesta are o stare de spirit pozitivă, care se suprapune psihologiei omului nevinovat", a spus Loretta Luca, cea care îl reprezintă pe avocatul brașovean.

Curtea de Apel București a amânat, vineri, judecarea cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive pentru Victor Teodorescu pentru data de 1 iulie la cererea atât a procurorului de ședință, cât și a avocatului, aceștia motivând că nu au apucat să cerceteze dosarul.

Dosarul cauzei a fost adus în sala de judecată cu numai câteva minute înainte ca acesta să fie luat la ordine, deoarece s-a aflat la o altă secție a CAB unde s-a discutat prelungirea arestării preventive a principalului suspect în cazul uciderii soției avocatului, Victor Erwin Preșmereanu.

Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație împreună cu ofițeri ai Direcției de Investigații Criminale din IGPR au efectuat, pe 22 iunie, o percheziție la sediul cabinetului de avocatură din Brașov aparținându-i lui Victor Teodorescu. Anchetatorii au audiat, atunci, mai multe persoane.

Avocatul Victor Teodorescu a rămas în arest preventiv după ce Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a decis, pe 21 iunie, respingerea recursului la decizia prin care a fost arestat preventiv de magistrații Curții de Apel București.

Avocatul brașovean Victor Teodorescu a declarat, pe 21 iunie, în fața judecătorilor instanței supreme, că acest caz a pornit de la "dorința disperată" a lui Preșmereanu și a mamei sale de a se răzbuna, deoarece capturarea lui Preșemereanu a fost făcută cu ajutorul său.

Avocatul a mai afirmat că este nevinovat și că nu este beneficiarul poliței de asigurare a soției sale, iar acuzațiile care i se aduc sunt "sinistre și înfiorătoare".

Curtea de Apel București (CAB) a decis, pe 17 iunie, arestarea preventivă pentru 29 de zile a avocatului brașovean Victor Teodorescu, cercetat pentru că ar fi comandat uciderea soției sale.

Victor Teodorescu a fost reținut, pe 15 iunie, pentru 24 de ore de procurorii Parchetului General, el fiind cercetat penal pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la omor calificat.

Pe data de 15 iunie, procurorii, împreună cu ofițeri ai Direcției de Investigații Criminale din Inspectoratul General al Poliției Române, cu sprijinul tehnic și informativ al Serviciul Român de Informații, au efectuat o percheziție în locuința avocatului, de unde au fost ridicate mai multe documente și sisteme informatice.

Pe 29 martie, soția avocatului brașovean Victor Teodorescu, Violeta Teodorescu, a fost găsită moartă în bucătăria locuinței sale. Femeia a fost ucisă cu violență, criminalul aplicându-i mai multe lovituri de cuțit în gât și zona cervicală și mai multe lovituri în cap cu un corp dur.

Principalul suspect în cazul uciderii soției avocatului este Victor Erwin Preșmereanu, de 21 de ani, acesta fiind arestat, la începutul lunii aprilie, după ce magistrații brașoveni au admis cererea formulată de procurori.

După ce ancheta a fost preluată de procurorii bucureșteni, au fost descoperite indicii că avocatul Victor Teodorescu este cel care i-a cerut lui Preșmereanu să-i ucidă soția, promițând în schimb că va șterge o datorie de 60.000 euro pe care mama lui Preșmereanu o avea la avocat.

Potrivit unor surse judiciare, avocatul a comandat uciderea soției sale pentru a-i încasa asigurarea de viață.

Victor Erwin Preșmereanu a mai fost condamnat, în 2008, la doi ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere, pentru trafic de droguri. AGERPRES

Știri interne

Știri externe

Știri economice

Știri sportive

Mondorama

Zig Zag

Ora Europei

Bănci - Piețe - Capital

Viața Parlamentară

Administrație

Info AGERPRES

Breviar Medical

Monitorizare presă

Monitorizare presă internațională

Real Time Monitoring

Revista presei

Știri pentru crawler

Serviciul foto

Infografie

Calendarul săptămânal

Calendarul evenimentelor

Azi in istorie

Retrospectiva zilei

Dosar tematic

Biografii

Instituții și Organizații din România