Aceștia au fost reținuți pentru 24 de ore pe data de 31 martie, iar pe 1 aprilie magistrații i-au pus în libertate pe cei patru învinuiți, urmând ca luni să fie judecată propunerea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj de arestare preventivă. După mai multe ore de audieri, Tribunalul Gorj a admis mandatele de arestare preventivă pentru 29 de zile.
Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Gorj, Bogdan Scafeș, cei patru sunt acuzați că în perioada august-septembrie 2010 au creat un circuit financiar fraudulos, facilitând achiziționarea cantității de 198,11 tone motorină de la Baza de aprovizionare Rovinari de către o societate comercială din Moldova Nouă, cantitate ce ulterior a fost comercializată de firma din municipiul Târgu-Jiu.
În schimbul celor aproximativ 200 de tone de motorină, fostul director Iustin Moța a acceptat bilete la ordin fără acoperire, creând astfel un prejudiciu de 1.035.522 lei. AGERPRES


Fostul director al Bazei de aprovizionare Rovinari din cadrul Societății Naționale a Lignitului Oltenia (SNLO) Iustin Moța și ceilalți trei administratori de societăți comerciale din județele Gorj și Caraș-Severin învinuiți de înșelăciune, abuz în serviciu și complicitate la înșelăciune în același dosar au primit, luni seara, mandate de arestare preventivă pentru o perioadă de 29 de zile.