Dan Diaconescu, trimis în judecată de DNA

Luni, 25 Octombrie 2010 12:39
Votati
(1 voteaza)

Patronul postului de televiziune OTV, Dan Diaconescu, și ceilalți inculpați din dosar au fost trimiși în judecată de procurorii anticorupție, anunță DNA.



Dan Diaconescu, asociat majoritar la SC Ocram Televiziune SRL și realizator de programe la postul de televiziune OTV, a fost deferit justiției pentru două infracțiuni de șantaj.

În același dosar au mai fost trimiși în judecată pentru șantaj Doru Pârv, realizator la OTV și administrator la SC Kundalini SRL, recidivist postexecutoriu, și Mitruș Ghezea, fost realizator la OTV și fost director general al publicației "Atac la persoană".

În rechizitoriul întocmit procurorii au reținut că, în perioada mai - septembrie 2009, inculpatul Dan Diaconescu a exercitat acte repetate de amenințare, atât în mod direct, în cadrul emisiunii de la OTV, cât și indirect, prin intermediul coinculpatului Pârv, asupra unui primar al unei comune din județul Arad, pentru a-l determina să le dea suma totală de 200.000 euro. Sub presiunea acestor amenințări, primarul respectiv i-a remis efectiv inculpatului Pârv suma de 30.000 de euro și 42.000 de lei, scopul fiind ca banii să ajungă, în final, la Dan Diaconescu.

DNA precizează că, în cursul lunii aprilie 2005, inculpatul Diaconescu a exercitat acte repetate de amenințare, atât în mod direct, în cadrul emisiunii, cât și indirect, prin intermediul inculpatului Ghezea, realizatorul emisiunii "Semnal de alarmă", difuzată pe același post de televiziune, asupra unui om de afaceri, pentru a-l determina să-i dea suma totală de 100.000 euro, din care a primit efectiv 4.500 de euro.

În vederea recuperării sumei care a reprezentat obiectul infracțiunii de șantaj, a fost instituit sechestru asigurător asupra unui imobil din municipiul Arad, aparținând inculpatului Pârv, până la concurența sumei 30.000 euro li 42.000 de lei.

La data de 23 iunie 2010, Judecătoria Sectorului 1 a admis cererea procurorilor de arestare preventivă pentru 29 de zile a inculpaților Dan Diaconescu și Doru Pârv, însă două zile mai târziu Tribunalul București a înlocuit măsura arestării preventive a patronului OTV cu cea de obligare de a nu părăsi țara.

Ulterior, măsura respectivă a fost prelungită succesiv de procurori, fiind valabilă până la data de 21 noiembrie.

Pe 4 august, Tribunalul București a admis cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul Pârv și a dispus față de acesta măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, măsură valabilă și în prezent.

Dosarul a fost înaintat spre soluționare la Judecătoria sectorului 1 București. AGERPRES

Știri interne

Știri externe

Știri economice

Știri sportive

Mondorama

Zig Zag

Ora Europei

Bănci - Piețe - Capital

Viața Parlamentară

Administrație

Info AGERPRES

Breviar Medical

Monitorizare presă

Monitorizare presă internațională

Real Time Monitoring

Revista presei

Știri pentru crawler

Serviciul foto

Infografie

Calendarul săptămânal

Calendarul evenimentelor

Azi in istorie

Retrospectiva zilei

Dosar tematic

Biografii

Instituții și Organizații din România