Sorin Ovidiu Vântu a fost audiat la Parchetul General, după care a fost scos din sediu, în jurul orei 12,30, și băgat într-o dubă, fără a avea cătușe la mâini.
Alex Stoian, șoferul omului de afaceri Sorin Ovidiu Vântu, a fost și el reținut tot pentru o perioadă de 24 de ore, în cadrul aceleiași anchetei privind fuga din țară a fostului director al Gelsor Nicolae Popa condamnat în dosarul FNI. Alex Stoian a fost scos din sediul Parchetului General cu cătușele la mâini și a fost dus în arestul Direcției Cercetări Penale.
Procurorii au efectuat percheziții la locuințele lui Sorin Ovidiu Vântu, președintelui Federației Sindicatelor Libere Petrom, Liviu Luca, Octavian Turcan și Alex Stoian. Aceștia au fost duși apoi la sediul Parchetului General pentru a fi audiați.
Parchetul General a anunțat joi că efectuează percheziții la 10 adrese și audiază o serie de persoane în dosarul în care sunt cercetate circumstanțele în care Nicolae Popa a fost sprijinit pentru a părăsi România.
"Procurorii Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în colaborare cu ofițeri de poliție ai Inspectoratului General al Poliției Române, continuă cercetările în cauza având ca obiect favorizarea infractorului, respectiv stabilirea circumstanțelor în care Nicolae Popa a fost sprijinit pentru a părăsi România și a se stabili în străinătate, sustrăgându-se astfel de la executarea unei pedepse privative de libertate de 15 ani", se arată într-un comunicat remis AGERPRES.
Parchetul arată că, în urma comisiilor rogatorii efectuate în Indonezia și Cipru, au fost predate documente de către autoritățile competente în conformitate cu procedura asistenței judiciare în materie penală și s-a procedat, totodată, la audierea lui Popa Nicolae. AGERPRES


Omul de afaceri Sorin Ovidiu Vântu a fost reținut joi de procurorii Parchetului General, pentru o perioadă de 24 de ore în cadrul anchetei privind fuga din țară a fostului director al Gelsor Nicolae Popa condamnat în dosarul FNI, au declarat surse judiciare.