Dâmbovița: Interlopul care l-a agresat pe polițist a făcut recurs la măsura arestării preventive

Marți, 07 Septembrie 2010 18:41
Votati
(0 voturi)


GGeorge Daniel Uță, agresorul polițistului târgoviștean Codruț Oprea, a făcut, marți, recurs la măsura arestării preventive, care se va judeca, în data de 10 septembrie, la Curtea de Apel Ploiești, au declarat, pentru AGERPRES, surse judiciare.



Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, Mihai Tudose, a afirmat că Uță le-a declarat anchetatorilor că l-a lovit în cap pe polițist cu un pahar, întrucât l-a confundat cu o altă persoană cu care era în conflict.

Anchetatorii nu s-au putut folosi de imaginile de pe camerele de supraveghere video din barul unde a avut loc incidentul, deoarece acestea fuseseră montate de curând, erau în probe și nu funcționau non stop.

"Camerele video au fost montate vineri, cu o zi înainte (de producerea incidentului - n.r.), și mai mult de probă, toaleta barului nu era supravegheată video. Polițistul i-a făcut dosar lui Uță după de acesta a fost găsit într-un club (...) cu un cuțit asupra lui, iar cercetările în acest caz sunt încă în desfășurare. Prin ceea ce au făcut nu ne vor speria, ba, din contră, îi vom pune la punct. Sper să primească pedeapsa pe care o merită. Sperăm ca să își capete sănătatea colegul nostru și să revină cât mai repede. Colegul nostru, având în vedere că a intrat în poliție la o vârstă fragedă, la 20 de ani, pot să afirm cu toată convingerea că este un polițist deosebit, executa ceea ce i se spunea și a dat tot timpul dovadă de pasiune. Nu-i pot reproșa nimic", a declarat șeful Serviciului Investigații Criminale din cadrul IPJ Dâmbovița, comisarul Safta Petre.

Potrivit anchetatorilor, în următoarele zile vor fi audiate și alte persoane care au asistat la incidentul petrecut în localul din Târgoviște.

George Daniel Uță a primit, luni după-amiază, mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile, sub acuzația de tentativă de omor calificat.

George Daniel Uță, zis "Danezu", de 22 de ani, interlop din Târgoviște care face parte din gruparea "Ghenosu", este acuzat că în noaptea de sâmbătă spre duminică l-a lovit cu o sticlă în cap, într-un bar din Târgoviște, pe polițistul Codruț Oprea de la IPJ Dâmbovița. După ce l-a lovit pe polițist, Uță a fugit de la locul faptei. AGERPRES

Știri interne

Știri externe

Știri economice

Știri sportive

Mondorama

Zig Zag

Ora Europei

Bănci - Piețe - Capital

Viața Parlamentară

Administrație

Info AGERPRES

Breviar Medical

Monitorizare presă

Monitorizare presă internațională

Real Time Monitoring

Revista presei

Știri pentru crawler

Serviciul foto

Infografie

Calendarul săptămânal

Calendarul evenimentelor

Azi in istorie

Retrospectiva zilei

Dosar tematic

Biografii

Instituții și Organizații din România