În vizorul comisiei de control au intrat 40 de polițiști de frontieră despre care se presupune că s-au angajat în sistem folosindu-se de acte de studiu false.
Până la această dată, patru polițiști de frontieră au fost deja condamnați de judecători, dovedindu-se că diplomele de bacalaureat în baza cărora s-au angajat sunt false.
De asemenea, procurorii hușeni au finalizat în cursul săptămânii trecute cercetările în cazul unui alt polițist angajat în baza unor acte școlare falsificate. Ca și în cazul celor patru, el a făcut rost de documente din Republica Moldova din care reieșea faptul că ar fi absolvit două clase liceale la Chișinău.
Potrivit anchetatorilor, polițiștii de frontieră au recurs la această metodă în anul 2006, când posturile de sergent din cadrul IJPF Vaslui au fost transformate în posturi de agent. Pentru a ocupa noile funcții, sergenții au fost obligați să aibă minimum de studii liceale. Mulți dintre ei erau absolvenți de opt clase sau școli profesionale.
'Într-adevăr, se află la noi Corpul de Control, însă nu vă putem oferi relații în acest sens, pentru că nu este de competența noastră. Verificările sunt în desfășurare și nu putem spune mai multe. Probabil, la sfârșitul verificărilor, la Inspectoratul General vor fi făcute publice și rezultatele acestora. Tot ce pot preciza este că se fac verificări la actele de studii ale mai multor polițiști de frontieră', a declarat duminică seară, pentru AGERPRES, comisarul-șef Valeriu Bodoga, inspectorul-șef al IJPF Vaslui.
Ancheta de la IJPF Vaslui vine după ce în primăvara acestui an patru polițiști de frontieră (unul dintre ei transferat în timpul cercetărilor la IPJ Vaslui) au fost găsiți vinovați și condamnați cu suspendare pentru că s-au folosit de diplome false pentru a se angaja la IJPF Vaslui. AGERPRES


Corpul de Control al Inspectorului General al Poliției de Frontieră Române a demarat o acțiune de control la Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră (IJPF) Vaslui, unde verifică actele de studii în baza cărora s-au angajat zeci de polițiști din instituție, existând suspiciuni că unele dintre aceste documente ar fi false.