Tribunalul București decide joi dacă îl lasă în libertate pe Vasile Dima

Joi, 02 Septembrie 2010 12:41
Votati
(0 voturi)

Magistrații Tribunalului București au discutat joi recursul procurorilor împotriva deciziei instanței inferioare de cercetare în stare de libertate a lui Vasile Dima, șeful Serviciului tehnic al Spitalului Clinic de Obstetrică și Ginecologie "Prof. dr. Panait Sârbu" - Maternitatea Giulești.



Vasile Dima a declarat, în sala de judecată, că el nu avea niciun fel de atribuții pe linia verificării aparaturii medicale de la maternitate, deoarece existau contracte încheiate între spital și firme specializate în acest sens.

El a relatat că nu avea voie să intre în secția de terapie intensivă unde se aflau bebelușii, iar cadrele medicale aveau obligația să îl anunțe dacă se întâmpla ceva.
''De 32 de ani, sunt singurul tehnician de acolo. Nu avem pază, aprovizionare, mi le-au pus în cârcă pe toate. Nu am avut nicio picătură de probleme. Spitalul a mers excelent. Nu am nicio atribuție pe linia verificării aparaturii medicale. Datorită blocării posturilor, nu am putut angaja un tehnician, ca să pot să-l instruiesc'', a spus Vasile Dima.

De cealaltă parte, procurorul de ședință a declarat că Vasile Dima avea obligația de a instruit personalul medical cu privire la planurile de evacuare în caz de incendiu, lucru ce nu s-a întâmplat și asta se vede din modul haotic în care s-a făcut evacuarea maternității.

Ideea este reluată și în motivele de recurs invocate de Parchet.
''Vasile Dima avea obligația de a reactualiza planurile de evacuare în caz de incendiu și de a prelucra cu întregul personal aceste planuri, pentru a fi cunoscute și puse în aplicare în caz de incendiu și cea de testare a întregului personal asupra cunoașterii normelor PSI. Că această atribuție de muncă nu a fost îndeplinită, rezultă, de asemenea, din probele administrate în cauză. Este relevant sub acest aspect modul haotic în care au acționat cadrele medicale aflate pe hol după izbucnirea incendiului (practic nu știau ce să facă, nu au avut niciun moment un reflex sau un gest de a se îndrepta spre sala unde practic bebelușii ardeau), ceea ce denotă o totală lipsă de reacție, determinată de lipsa instruirii pentru aceste situații. Coroborată această împrejurare cu absența documentelor care să dovedească efectuarea pregătirii de către inculpat, a personalului pentru caz de incendiu, ea reprezintă, de asemenea, un alt indiciu probatoriu care dovedește, în mod rezonabil infracțiunea de neglijență în serviciu și în raport cu această obligație de muncă'', se arată în referatul Parchetului.

Procurorii susțin că, dacă Vasile Dima ar fi instruit personalul, bebelușii ar fi avut o șansă de salvare, deoarece ar fi fost evacuați mai repede.

Parchetul și-a exprimat nemulțumirea cu privire la decizia judecătorilor de a-l lăsa în libertate pe Vasile Dima.
''Surprinzător, instanța de judecată a efectuat o caracterizare a inculpatului aproape în termeni elogioși, prin sublinierea vechimii sale în muncă, a absenței antecedentelor penale, a atitudinii cooperante și stabilității domiciliare și manifestând compasiune pentru starea sa de sănătate, rezultată din actele medicale. Instanța de judecată, prin această abordare, banalizează practic urmările deosebit de grave produse și din cauza neglijenței în serviciu a inculpatului'', se mai spune în referatul procurorilor.

Judecătoria Sectorului 6 a respins în 27 august ca neîntemeiată propunerea Parchetului de arestare preventivă a lui Vasile Dima, pe motiv că are probleme medicale grave.

Decizia judecătorilor a fost atacată de procurorii Parchetului General.

Procurorii au dispus începerea urmăririi penale față de Vasile Dima sub aspectul săvârșirii infracțiunii de neglijență în serviciu, care a avut consecințe deosebit de grave. AGERPRES

Știri interne

Știri externe

Știri economice

Știri sportive

Mondorama

Zig Zag

Ora Europei

Bănci - Piețe - Capital

Viața Parlamentară

Administrație

Info AGERPRES

Breviar Medical

Monitorizare presă

Monitorizare presă internațională

Real Time Monitoring

Revista presei

Știri pentru crawler

Serviciul foto

Infografie

Calendarul săptămânal

Calendarul evenimentelor

Azi in istorie

Retrospectiva zilei

Dosar tematic

Biografii

Instituții și Organizații din România