Constanța: Răsturnare de situație, primarul de la Cogealac rămâne în arest

Miercuri, 25 August 2010 17:53
Votati
(0 voturi)

Tribunalul Constanța a admis, miercuri, recursul formulat de procurori în cazul primarului comunei Cogealac și a altor șase persoane, printre care și viceprimarul, și a dispus menținerea inculpaților în arest.



Decizia instanței este definitivă și a fost dată după ce, marți seară, magistrații Judecătoriei Constanța au dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu interdicția de a nu părăsi localitatea de domiciliu pentru primarul Catu Hristu și a celorlalte șase persoane, în cazul conflictului iscat, la sfârșitul lunii trecute, la parcul eolian din localitate.

Hotărârea magistraților Judecătoriei a fost apoi atacată prin recurs, la Tribunal, de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunal, recursul judecându-se în după-amiaza acestei zile.

Potrivit anchetatorilor, inculpații sunt acuzați de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni, ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea gravă a liniștii publice, iar primarul Cati Hristu este cercetat penal și pentru ultraj asupra unui polițist, instigare publică și apologia infracțiunilor.

La Cogealac, cinci bărbați au fost împușcați cu bile de cauciuc de agenții firmei de pază a investitorului care construiește parcul eolian, în urma unui conflict iscat între aceștia și zeci de săteni și reprezentanți ai administrației comunale care pretind că respectiva investiție este ilegală.

În urma altercației, primarul și viceprimarul comunei Cogealac, precum și șase săteni au fost arestați preventiv pentru 29 de zile, unul dintre ei fiind eliberat, în urmă cu câteva zile, instanța hotărând ca acesta să fie cercetat penal în stare de libertate, dar cu interdicția de a nu părăsi localitatea. AGERPRES

Știri interne

Știri externe

Știri economice

Știri sportive

Mondorama

Zig Zag

Ora Europei

Bănci - Piețe - Capital

Viața Parlamentară

Administrație

Info AGERPRES

Breviar Medical

Monitorizare presă

Monitorizare presă internațională

Real Time Monitoring

Revista presei

Știri pentru crawler

Serviciul foto

Infografie

Calendarul săptămânal

Calendarul evenimentelor

Azi in istorie

Retrospectiva zilei

Dosar tematic

Biografii

Instituții și Organizații din România