Georgescu a precizat că a primit înștiințarea oficială de la Tribunalul Argeș privind rămânerea definitivă a mandatului de arestare preventivă a primarului Craiovei, Antonie Solomon.
Eugen Georgescu a explicat că, potrivit Legii administrației publice, mandatul primarului se suspendă de drept în cazul în care acesta a fost arestat preventiv. Măsura arestării preventive se comunică de îndată prefectului de către instanța de judecată, acesta constatând, prin ordin, suspendarea mandatului.
După ce Antonie Solomon va fi suspendat din funcție, consilierii locali din Craiova urmează să aleagă un primar interimar dintre cei doi viceprimari în funcție - democrat-liberalii Marinică Dincă și Teodor Sas.
Pe 3 martie, Antonie Solomon a fost arestat preventiv pentru 29 de zile, pentru luare de mită în formă continuată, fals și uz de fals. Decizia a rămas definitivă în baza unei hotărâri luate pe 8 martie de Curtea de Apel Pitești. AGERPRES


Prefectul județului Dolj, Eugen Georgescu, va semna, miercuri, ordinul de constatare a suspendării din funcție a primarului Craiovei, Antonie Solomon, și va transmite adresa atât la Primăria Craiova, cât și la locul de detenție a edilului.