După ce a precizat că este un caz ale cărui detalii nu le cunoaște în amănunt, președintele CSM a subliniat că 'justiția are nevoie de respectul tuturor pentru ca ea să aducă societății ceea ce societatea își dorește de la justiție'.
'În lipsa unui comportament adecvat față de actul de justiție, nu putem vorbi de o justiție independentă', a adăugat Alina Ghica.
Întrebată dacă CSM se va autosesiza în acest caz, Ghica a menționat că instituția care are inițiativă în aceste cazuri este Inspecția Judiciară, aflată în coordonarea plenului CSM.
'Practica Inspecției Judiciare din ultimul timp însă este în acest sens, să ia atitudine, să dispună declanșarea cercetării în astfel de cazuri, a subliniat președintele CSM. Dacă veți consulta site-ul CSM, veți observa că în situațiile în care s-a apreciat, de către Inspecția Judiciară, organul competent în domeniu, că anumite manifestări, declarații și alte asemenea atitudini ale unor persoane sau instituții sunt de natură să aducă atingere independenței actului de justiție, s-a dispus declanșarea unor cercetări', le-a spus jurnaliștilor Alina Ghica.
Întrebată cum comentează atitudinea instanței, Alina Ghica a declarat că, în sala de judecată, singurul în măsură să dispună anumite măsuri prevăzute de Codul de procedură penală sau de Codul de procedură civilă este judecătorul cauzei. 'Judecătorul cauzei, în sala de judecată, este cel care decide măsurile procedurale care trebuie luate', a mai spus președintele CSM.
Fostul impresar Ioan (Giovani) Becali s-a arătat marți nemulțumit față de decizia magistratului de la Tribunalul București, care judecă procesul privind transferurile din fotbal, de a respinge mai multe întrebări puse de avocați unui martor, care a lucrat la Federația Română de Fotbal. Acesta s-a supărat, totodată, că judecătoarea nu a dorit să rectifice un pasaj din declarația martorului respectiv.
Drept urmare, Giovani Becali a ridicat tonul, a cerut să i se pună cătușe la mâini și chiar s-a băgat în boxa unde, de regulă, stau persoanele arestate.
''Ce văd aici nu am văzut în 20 de ani de democrație. Treziți-vă, băi. Mă sacrific eu. Gata, doamnă judecătoare, chemați poliția să mă pună în cătușe. Nu îmi e frică. Unde trăim aici? Nu lăsați martorul să declare ce vrea. Declarația mea este una țărănească și o consemnați așa cum vreau eu. O să dați socoteală pentru ceea ce faceți aici. Băi, avocaților, dormiți? Martorul nu îl lăsați, expertiză nu ați vrut să faceți. Toată lumea vine aici și tremură, vin oamenii cu frică aici, pentru că nu vor să ia 15 ani de pușcărie. Vine Copos: aoleu s-a întârziat două ore procesul, dar nu zice nimic, pentru că îi este frică. Ai fost ministru în Guvernul României!'', a strigat Giovani Becali în sala de judecată.
Cu greu, Cristi Borcea și fratele lui Giovani, Victor Becali, l-au calmat.
După ce judecătoarea i-a arătat că a făcut modificarea în declarația martorului, Giovani Becali a ieșit din sala de judecată, spunând că i-a crescut tensiunea și trebuie să meargă să bea apă.
Procesul a fost reluat după câteva minute. AGERPRES


Șefa Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Alina Ghica, a apreciat, miercuri, la Alba Iulia, întrebată de jurnaliști cum comentează scandalul făcut de impresarul Ioan Becali într-o sală de judecată, că, 'în lipsa unui comportament adecvat față de actul de justiție, nu putem vorbi de o justiție independentă'.