ANI l-a reclamat la Parchet pe directorul executiv al Primăriei Capitalei, Dumitru Buzdugă

Marți, 14 Februarie 2012 12:56
Votati
(1 voteaza)

Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 în vederea cercetării lui Dumitru Buzdugă, director executiv în Primăria Municipiului București, pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații.



Potrivit unui comunicat al ANI, Dumitru Buzdugă a încălcat și legislația privind regimul juridic al incompatibilităților.

În urma evaluărilor, inspectorii de integritate au stabilit că Dumitru Buzdugă s-a aflat în stare de incompatibilitate, în perioada 25 septembrie 2003 - 15 mai 2010, întrucât a deținut simultan funcția de director executiv în Primăria Capitalei și calitatea de cenzor în cadrul mai multor societăți comerciale: SC Compania de Librării București SA, SC Victoria Business Plazza SRL, SC Compania de Librării București - Carte SA, SC Antrepriza Construcții Montaj Lirtrac SA.

De asemenea, ANI arată că Dumitru Buzduga nu a menționat, în declarațiile de avere și de interese, completate și depuse în perioada 2005 - 2010, calitățile deținute și nici veniturile obținute, în sumă totală de 44.301 lei.

Daniel Buzduga a deținut, în perioada 25 septembrie 2003 - 15 mai 2010, funcția de director executiv în cadrul Primăriei Municipiului București.

Conform art. 94, alin. (2), lit. c) din Legea nr. 161/2003, 'funcționarii publici nu pot deține alte funcții și nu pot desfășura alte activități, remunerate sau neremunerate (...) în cadrul regiilor autonome, societăților comerciale ori în unități cu scop lucrativ din sectorul public sau privat, în cadrul unei asociații familiale sau ca persoană fizică autorizată'.

Persoana față de care s-a constatat starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică, cu excepția celor electorale, pe o perioada de 3 ani.

În cazul în care persoana nu mai ocupă o funcție sau o demnitate publică la data constatării stării de incompatibilitate, interdicția de 3 ani operează, potrivit legii, de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare, respectiv, a rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești de confirmare a existenței unei stări de incompatibilitate. AGERPRES

Știri interne

Știri externe

Știri economice

Știri sportive

Mondorama

Zig Zag

Ora Europei

Bănci - Piețe - Capital

Viața Parlamentară

Administrație

Info AGERPRES

Breviar Medical

Monitorizare presă

Monitorizare presă internațională

Real Time Monitoring

Revista presei

Știri pentru crawler

Serviciul foto

Infografie

Calendarul săptămânal

Calendarul evenimentelor

Azi in istorie

Retrospectiva zilei

Dosar tematic

Biografii

Instituții și Organizații din România