În același dosar, fostul director economic al Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluționarilor Daniela Zbârcea a primit trei ani de închisoare cu suspendare.
Curtea de Apel București a respins marți recursurile depuse de Emilian Cutean și Daniela Zbârcea, aceștia rămânând cu pedepsele date de Judecătoria Sectorului 1 și Tribunalul București. Decizia Curții de Apel București este definitivă.
Pe 26 ianuarie 2006, procurorii DNA au dispus începerea urmăririi penale a lui Emilian Cutean, sub acuzația de evaziune fiscală, în baza documentelor puse la dispoziție de președintele Asociației "Decembrie 1989 Metrou România", George Costin.
Asociația sesizase procurorii în legătură cu o hotărâre de Guvern inițiată de Cutean în decembrie 2004, prin care se aprobase acordarea a peste 300.000 de lei Asociației de revoluționari "Club 22", pe care o înființase și al cărei președinte era.
În sesizare se arăta că, potrivit declarației de interese depuse la dosar, Emilian Cutean îndeplinea și funcția de președinte al Asociației "Club 22" și funcția de ordonator de credite în calitate de secretar de stat la Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor.
Emilian Cutean a emis decizii și documente și a elaborat metodologia de preschimbare a certificatelor de revoluționar, în calitate de secretar de stat al SSPR.
Potrivit lui George Costin, o serie de beneficiari ai acestor certificate de revoluționar sunt cercetați în dosarele Revoluției Române.
Emilian Cutean este acuzat că și-a folosit influența și autoritatea în Asociația de revoluționari "Club 22" - București, în vederea utilizării de spații de locuit pentru el și familia sa, spații aparținând asociației prin contract de închiriere, producând astfel consumuri (cheltuieli curente, chirie, întreținere, gaze, apă, curent electric, salubritate, încălzire etc), pe care nu le-ar fi plătit, creând dificultăți financiare asociației.
Potrivit anchetatorilor, după ce a fost eliberat din funcția de secretar de stat, la 20 decembrie 2004, Cutean ar fi dispus plata a aproximativ 300.000 de lei în contul Asociației "Club 22", al cărei președinte era.
Plata s-ar fi făcut în condițiile în care nu exista un angajament legal care să justifice efectuarea plăților și utilizarea fondurilor ori vreun program structurat adoptat de guvern la propunerea SSPR și care să aparțină revoluționarilor.
Din această sumă, Emilian Cutean, fiind singurul care avea drept de semnătură în numele asociației, ar fi achitat 94.577 de lei cu titlu de chirie restantă, pentru imobilul deținut de asociație, imobil în care locuia și el, iar diferența ar fi folosit-o pentru constituirea unui depozit bancar, susțin anchetatorii. AGERPRES


Curtea de Apel București l-a condamnat definitiv pe fostul deputat PSD și șef al Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluționarilor, Emilian Cutean, la cinci ani de închisoare cu executare, acesta fiind acuzat de procurorii DNA că a inițiat o hotărâre de Guvern în 2004, prin care s-a aprobat acordarea a peste 300.000 de lei Asociației de revoluționari "Club 22", pe care o înființase și al cărei președinte era.