Expertiza tehnică în dosarul lui Șerban Huidu va fi efectuată în 80 de zile

Miercuri, 01 Februarie 2012 17:52
Votati
(2 voturi)

Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție a anunțat, miercuri, că expertiza tehnică dispusă de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov în dosarul accidentului rutier provocat de realizatorul tv Șerban Huidu va fi efectuată în termen de 80 de zile, începând cu luna decembrie 2011.



Potrivit unui comunicat transmis presei, în urmă cu câteva zile, a fost efectuat un experiment judiciar la locul producerii accidentului, la care au participat reprezentanți ai părților implicate și apărătorii acestora.

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov au depus demersuri și au solicitat reducerea perioadei de timp necesare efectuării expertizei, dar experții Laboratorului interjudețean din cadrul Institutului Național de Expertiză Criminalistică au comunicat faptul că, datorită volumului mare de activitate și faptului că au competență extinsă la nivelul mai multor județe, nu pot finaliza expertiza într-un termen mai scurt decât cel comunicat.

În cadrul cercetărilor au fost audiați mai mulți martori, au fost depuse, în parte, actele medicale ale lui Șerban Huidu, aduse din Austria, urmând ca, după depunerea tuturor actelor medicale, să se dispună efectuarea unei expertize medico-legale cu privire la capacitatea lui Huidu de a conduce autoturisme pe drumurile publice.

Pe 16 noiembrie 2011, realizatorul tv a fost implicat într-un accident rutier pe raza localității Timișul de Sus din județul Brașov. Procurorii au stabilit că, în timp ce se deplasa pe DN 1, în dreptul km. 149 din direcția Predeal spre Brașov, aflat la volanul unui autoturism, Șerban Huidu, în urma neadaptării vitezei la condițiile de drum (carosabil ud), a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu o Dacia Logan ce venea din sens opus. În urma impactului a rezultat decesul a trei persoane ce se aflau în autoturismul Logan. AGERPRES

Știri interne

Știri externe

Știri economice

Știri sportive

Mondorama

Zig Zag

Ora Europei

Bănci - Piețe - Capital

Viața Parlamentară

Administrație

Info AGERPRES

Breviar Medical

Monitorizare presă

Monitorizare presă internațională

Real Time Monitoring

Revista presei

Știri pentru crawler

Serviciul foto

Infografie

Calendarul săptămânal

Calendarul evenimentelor

Azi in istorie

Retrospectiva zilei

Dosar tematic

Biografii

Instituții și Organizații din România