Fostul secretar general al Guvernului Daniela Andreescu contestă în instanță revocarea sa din funcție

Marți, 31 Ianuarie 2012 16:39
Votati
(1 voteaza)

Daniela Andreescu, fost secretar general al Guvernului, a introdus două acțiuni la Curtea de Apel București prin care solicită instanței anularea deciziei premierului Emil Boc prin care a fost revocată din funcție și contestă raportul prin care Agenția Națională de Integritate (ANI) a declarat-o în conflict de interese.



Dosarul în care Andreescu cere anularea deciziei de revocare din funcție a fost înregistrat la Secția VIII contencios de la Curtea de Apel București pe 13 ianuarie și are ca prim termen de judecată data de 7 martie.

A doua acțiune are ca obiect "anulare act administrativ raport evaluare nr.2277/G/IIdin 16.01.2012 ANI" și a fost depusă la 25 ianuarie, primul termen de judecată fiind stabilit pentru data de 23 martie.

Pe 16 ianuarie, ANI a stabilit că fostul secretar general al Guvernului Daniela Andreescu a încălcat regimul juridic privind conflictul de interese, deoarece a aprobat atribuirea unui imobil al RA-APPS unei fundații conduse de soțul său.

Potrivit ANI, Daniela Andreescu a avizat nota Regiei Autonome - Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat nr. 5968/21.05.2010 privind atribuirea unui spațiu de 105,2 mp, situat la parterul imobilului din strada Matei Basarab nr. 71, Bloc L111A, sector 3, București, pentru o perioadă de un an, Asociației Clubul de Pescuit Sportiv Delta Fishing, asociație în cadrul căreia Aurel Teodorescu, soțul secretarului de stat, deține calitatea de președinte și membru fondator.

De asemenea, Daniela Andreescu a aprobat la data de 02.06.2010 extinderea termenului de atribuire a spațiului de la 1 la 5 ani.


Daniela Andreescu a ocupat funcția de secretar general al Guvernului în perioada 5.01.2009 - 25.11.2011, fiind revocată din funcție de premierul Emil Boc, după ce în presă au apărut informații că ea se află în conflict de interese.

Conform dispozițiilor art. 72 din din Legea 161/2003, persoana care exercită funcția de membru al Guvernului, secretar de stat, subsecretar de stat sau funcții asimilate acestora, prefect ori subprefect este obligată să nu emită acte administrative sau să nu încheie un act juridic ori să nu ia sau să nu participe la luarea unei decizii în exercitarea funcției publice de autoritate, care produce un folos material pentru sine, pentru soțul său sau rudele de gradul I. AGERPRES

Știri interne

Știri externe

Știri economice

Știri sportive

Mondorama

Zig Zag

Ora Europei

Bănci - Piețe - Capital

Viața Parlamentară

Administrație

Info AGERPRES

Breviar Medical

Monitorizare presă

Monitorizare presă internațională

Real Time Monitoring

Revista presei

Știri pentru crawler

Serviciul foto

Infografie

Calendarul săptămânal

Calendarul evenimentelor

Azi in istorie

Retrospectiva zilei

Dosar tematic

Biografii

Instituții și Organizații din România