'Din păcate, codurile nu sunt acompaniate încă de măsurile financiare necesare pentru a putea supraviețui impactului lor. Guvernul va trebui să suporte aproximativ 700 milioane de lei în primii trei ani de la intrarea în vigoare a codurilor, pentru a le putea pune efectiv în practică. Suntem în plină criză, nu avem oameni suficienți, nu avem săli de judecată suficiente și totuși va trebui să aplicăm o nouă legislație. Lipsa de dialog din sistemul Justiției se reflectă și în faptul că recent a fost adoptată de Guvern o dată de intrare în vigoare a noului Cod de procedură civilă la 1 iunie 2012, care este total nerealistă, nefiind discutată cu instanțele și parchetele. A intra în vigoare un nou cod înainte de vacanța judecătorească ne va pune într-o situație în care nu știm cum o să-i facem față', a spus Cristi Danileț, într-o intervenție cu prilejul lansării de către Transparency International Romania a unui Studiu privind Sistemul Național de Integritate.
În opinia sa, în sistemul Justiției nu există un dialog între instituții iar acest lucru va afecta independența judecătorilor și procurorilor.
'Părerea mea despre integritate: consider că trebuie să o abordăm la două niveluri. Mai întâi la nivel macro și apoi la nivel sectorial. La nivel macro, integritatea reprezintă pentru mine ceva fără riscuri, fără cusururi, fără goluri, ceea ce ar implica o cooperare între instituții. Atunci când vorbim de Justiție, este necesară o cooperare între Parlament, Guvern, sectorul judiciar, inclusiv Parchet și CSM. Din păcate, nu se întâmplă așa ceva. Lipsa unei viziuni de strategie comună se reflectă în privința unor acte normative recent adoptate de Parlament și care afectează grav independența Justiției și efectele se vor vedea în perioada imediat următoare, când judecătorii și procurorii vor ajunge să fie controlați pe fondul dosarelor de organele administrative ale statului, inclusiv de ministrul Justiției. Repet, judecătorii și procurorii vor putea fi controlați pe fondul dosarelor, inclusiv în cursul soluționării lor. Nu se va aștepta așadar să apară o hotărâre definitivă iar organele administrative, precum ministrul Justiției și CSM, vor putea impune anumite soluții', a susținut Cristi Danileț.
La propunerea Ministerului Justiției, Guvernul a aprobat în ședința de miercuri, 25 ianuarie, proiectul Legii pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă.
Termenul prevăzut în proiectul de lege pentru intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă este 1 iunie 2012. AGERPRES


Cristi Danileț, membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), a declarat joi că data de 1 iunie 2012, stabilită de Guvern pentru intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă, este "total nerealistă", deoarece se situează înaintea vacanței judecătorești.