Afiseaza stiri dupa cuvantul cheie: ziua mondiala a apei

Banca Mondială (BM) a publicat un studiu dedicat experienței Georgiei în ceea ce privește desfășurarea reformelor ultraliberale în perioada 2003-2011. Principala concluzie a autorilor este aceea că, în pofida caracterului unic al rezultatelor, 'metodele tehnologice' ale echipei lui Mihail Saakașvili pot fi preluate și de alte țări, notează cotidianul rus Kommersant.

Publicat in Internațional

Președintele PSD, Victor Ponta, a declarat joi într-o conferință de presă susținută după întâlnirea cu reprezentanții FMI, BM și CE că Guvernul nu a discutat cu aceste instituții internaționale despre posibilitatea creșterii pensiilor și a salariilor cu 5%.

Publicat in Politic

Discuțiile cu delegația comună a FMI, Băncii Mondiale și Comisiei Europene vor viza și posibilitatea de a avea măriri de salarii și pensii în primăvara acestui an sau până la sfârșitul lui 2012, a declarat joi președintele PC, Daniel Constantin.

Publicat in Politic

Tradiționala Zi a cârtiței (2 februarie), un ritual care durează de peste 120 de ani în Punxsutawney, Pennsylvania (SUA), este înradăcinată în străvechea superstiție conform căreia dacă un animal își vede umbra la 2 februarie, urmează o perioadă de 6 săptămâni de vreme proastă.

Publicat in Magazin

România sărbătorește, joi, Ziua Mondială a Zonelor Umede, alături de celelalte state ale lumii semnatare ale Convenției asupra Zonelor Umede, parafată în urmă cu 41 de ani, la Ramsar, în Iran.

Publicat in Economic

Împrumutul pe care autoritățile române îl negociază în prezent cu Banca Mondială, cu o valoare de un miliard de euro, este o nouă centură de siguranță, iar banii nu vor fi accesați decât în condiții speciale, a declarat vineri, la un post privat de televiziune, Gheorghe Gherghina, secretar de stat în Ministerul Finanțelor.

Publicat in Economic

Premierul Emil Boc a transmis, vineri, un mesaj cu prilejul Zilei Internaționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului, în care subliniază că promovarea drepturilor și a libertăților omului, respectul pentru sine și pentru semeni, spiritul toleranței și omenia sunt valori fundamentale ale unei societăți mature.

Publicat in Politic

România și Banca Mondială poartă discuții cu privire la o linie de credit de un miliard de euro care să sprijine bugetul României, a declarat joi François Rantrua, șeful Biroului pentru România al Băncii Mondiale, transmite Bloomberg.

Publicat in Internațional
Vineri, 27 Ianuarie 2012 17:47

Misiunea FMI a continuat cu discuții la BNR

Delegația Fondului Monetar Internațional, Comisiei Europene și Băncii Mondiale a continuat, vineri, discuțiile din cadrul celei de-a patra misiuni de evaluare a Acordului Stand-by de tip preventiv cu România.

Publicat in Economic

România și Banca Mondială poartă discuții cu privire la o linie de credit de un miliard de euro care să sprijine bugetul României, a declarat joi François Rantrua, șeful Biroului pentru România al Băncii Mondiale, transmite Bloomberg.

Publicat in Economic
Pagina 1 din 34
Banner

Știri interne

Știri externe

Știri economice

Știri sportive

Mondorama

Zig Zag

Ora Europei

Bănci - Piețe - Capital

Viața Parlamentară

Administrație

Info AGERPRES

Breviar Medical

Monitorizare presă

Monitorizare presă internațională

Real Time Monitoring

Revista presei

Știri pentru crawler

Serviciul foto

Infografie

Calendarul săptămânal

Calendarul evenimentelor

Azi in istorie

Retrospectiva zilei

Dosar tematic

Biografii

Instituții și Organizații din România