Afiseaza stiri dupa cuvantul cheie: hamas

Negociatorul Hamas, Moussa Abu Marzouk, și Azzam al-Ahmed, oficial cu rang înalt din cadrul Fatah, au ajuns duminică la un acord sub medierea Egiptului pentru a înregistra progrese în reconcilierea celor două facțiuni palestiniene, a făcut cunoscut al-Ahmed, citat de AFP.

Publicat in Internațional

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a reafirmat luni că președintele palestinian Mahmud Abbas avea de ales între reconcilierea cu Hamas și 'calea păcii' cu Israelul, relatează agențiile internaționale de presă.

Publicat in Internațional

Mișcarea Hamas au anunțat joi că președintele Parlamentului palestinian, Abdel Aziz Duaik, a fost arestat de soldați israelieni, transmit agențiile AFP și Associated Press.

Publicat in Internațional

Armata israeliană a arestat în noaptea de sâmbătă spre duminică 120 de cadre ale Hamas din sudul Cisiordaniei după ce facțiunea armată a mișcării islamiste din Gaza a lansat rachete asupra Israelului, a informat duminică securitatea palestiniană, potrivit AFP.

Publicat in Internațional

Brațul armat al mișcării islamiste Hamas s-a delimitat de acordul de încetare a focului încheiat între Israel și guvernul din Gaza, după operațiunea Plumb Topit, ca urmare a recentelor bombardamente israeliene asupra Fâșiei Gaza, în care au murit 14 palestinieni, informează sâmbătă EFE.

Publicat in Internațional

Palestinienii vor reclama statutul de membru cu drepturi depline pentru Palestina la ONU în septembrie, a declarat duminică președintele Autorității Palestiniene, Mahmud Abbas, în deschiderea unei reuniuni a conducerii palestiniene de la Ramallah (Cisiordania), informează duminică AFP.

Publicat in Internațional

Marea Britanie a adoptat o atitudine diferită miercuri față de cea a primului ministru israelian Benjamin Netanyahu în vizită la Londra, estimând că acordul de reconciliere interpalestinian ar putea fi "un pas înainte".

Publicat in Internațional

Militanți ai unui grup salafist palestinian au afirmat joi că au răpit un militant pacifist italian în Fâșia Gaza și amenință să îl ucidă. Potrivit colegilor săi din mișcarea pacifistă propalestiniană International Solidarity Mouvement /ISM/, italianul - jurnalist și scriitor - se numește Vittorio Arrigoni.

Publicat in Internațional

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a amenințat duminică mișcarea radicală palestiniană Hamas, la putere în Fâșia Gaza, cu lovituri 'mai dure' dacă grupările armate palestiniene continuă atacurile împotriva Israelului, informează AFP.

Publicat in Internațional

Guvernul Hamas, la putere în Fâșia Gaza, a decretat sâmbătă 'stare de urgență' pentru serviciile de securitate, chemate să lucreze 24 de ore din 24, în contextul confruntărilor cu armata israeliană, a indicat un purtător de cuvânt, citat de AFP.

Publicat in Internațional
Pagina 1 din 2
Banner

Știri interne

Știri externe

Știri economice

Știri sportive

Mondorama

Zig Zag

Ora Europei

Bănci - Piețe - Capital

Viața Parlamentară

Administrație

Info AGERPRES

Breviar Medical

Monitorizare presă

Monitorizare presă internațională

Real Time Monitoring

Revista presei

Știri pentru crawler

Serviciul foto

Infografie

Calendarul săptămânal

Calendarul evenimentelor

Azi in istorie

Retrospectiva zilei

Dosar tematic

Biografii

Instituții și Organizații din România