'În loc să-și recunoască responsabilitatea, ceea ce am auzit de la președintele Assad a fost un discurs cinic în care a vorbit despre un complot vast în care include opoziția, comunitatea internațională, mass-media internațională, Liga Arabă', a afirmat la Washington doamna Clinton într-o conferință de presă comună cu omologul său qatarez, Hamad Bin Jassim Bin Jabr Al-Thani, acuzând Damascul că nu și-a respectat promisiunea că va înceta violențele și își va retrage forțele de securitate din zonele urbane și nici nu a eliberat prizonierii.
Secretarul american de Stat a mai declarat că misiunea de monitorizare a Ligii Arabe în Siria 'nu poate continua la nesfârșit', adăugând că SUA și aliații săi arabi vor aștepta raportul final al acestei misiuni când mandatul acesteia va expira pe data de 19 ianuarie. La rândul său, ministrul qatarez al Afacerilor Externe, care cumulează și funcția de prim-ministru, a declarat că are îndoieli asupra eficienței misiunii Ligii Arabe în Siria. 'Nu am observat până în prezent nici un succes al acestei misiuni', a spus acesta, precizând că raportul menționat mai sus ar putea fi de folos pentru stabilirea următorilor pași în criza siriană.
Președintele Bashar al-Assad a vorbit marți despre un 'complot' împotriva țării sale, avertizând statele aflate în spatele acestuia că 'visul lor se va tranforma într-un coșmar'. 'Nu vom permite înfrângerea Siriei, care ar însemna prăbușirea întregii regiuni', a mai spus liderul sirian. AGERPRES.


Secretarul american de Stat, Hillary Clinton, a declarat miercuri că misiunea Ligii Arabe în Siria nu poate continua la nesfârșit și a calificat drept 'cinic' discursul susținut cu o zi în urmă de președintele sirian, Bashar al-Assad, în care acesta afirma că țara sa este vizată de un 'complot străin', transmit agențiile AFP și Reuters.