Noul proiect al Tratatului interguvernamental privind o uniune economică consolidată, considerat inacceptabil de eurodeputați (Corespondență Agerpres)

Miercuri, 11 Ianuarie 2012 20:44
Votati
(1 voteaza)

Noul proiect al Tratatului interguvernamental privind o uniune economică consolidată este inacceptabil, iar Parlamentul European nu îl poate susține în forma sa actuală, au anunțat miercuri negociatorii PE - eurodeputații Elmar Brok (PPE), Roberto Gualtieri (S&D), Guy Verhofstadt (ALDE) și Daniel Cohn-Bendit (grupul Verzilor), într-o declarație comună.



''Cel mai recent proiect al tratatului propus nu este compatibil cu tratatele UE existente și nu reușește să respecte metoda comunitară de luare a deciziilor. Concret, proiectul nu garantează că orice decizie pentru aplicarea noului acord va fi luată prin procedurile normale incluse în tratatele UE pentru a asigura consultarea și responsabilitatea democratice adecvate'', menționează reprezentanții Parlamentului European.

Negociatorii din partea PE consideră, de asemenea, că există temeri de natură juridică, întrucât noul proiect nu dă dovadă de consecvență față de legislația secundară a Uniunii Europene, în special față de pachetul de măsuri legislative privind guvernanța economică (așa-numitul Six Pack) adoptat în septembrie 2011.

Eurodeputații mai susțin că ''responsabilitatea democratică este esențială prin participarea parlamentară la coordonarea economică consolidată, în timp ce coordonarea dintre parlamentele naționale și Parlamentul European, în conformitate cu Tratatele UE, este vitală pentru reușita acordului''.

Potrivit reprezentanților PE, în document ar trebui incluse prevederi mai solide pentru a garanta că stabilitatea fiscală este însoțită de solidaritate și de reluarea creșterii economice.

În fine, negociatorii PE au anunțat că acesta trebuie să utilizeze toate instrumentele juridice și politice aflate la dispoziție pentru a apăra legislația UE și rolul instituțiilor europene.

Liderii europeni au decis în 9 decembrie asupra necesității unui acord pentru consolidarea disciplinei bugetare în țările membre, 26 de țări din cele 27 ale UE (excepția este Marea Britanie) exprimându-și disponibilitatea de a participa la noua înțelegere.

Numit inițial 'noul pact bugetar', iar ulterior 'acord privind stabilitatea bugetară', actualul proiect al 'Tratatului interguvernamental privind o uniune economică consolidată' ar trebui finalizat până la sfârșitul acestei luni, pentru a putea fi semnat de liderii statelor membre la începutul lunii martie. Tratatul ar urma să intre în vigoare la 1 ianuarie 2013, după finalizarea procedurii de ratificare de către țările participante.AGERPRES

Banner

Știri interne

Știri externe

Știri economice

Știri sportive

Mondorama

Zig Zag

Ora Europei

Bănci - Piețe - Capital

Viața Parlamentară

Administrație

Info AGERPRES

Breviar Medical

Monitorizare presă

Monitorizare presă internațională

Real Time Monitoring

Revista presei

Știri pentru crawler

Serviciul foto

Infografie

Calendarul săptămânal

Calendarul evenimentelor

Azi in istorie

Retrospectiva zilei

Dosar tematic

Biografii

Instituții și Organizații din România