Mubarak a fost adus luni dimineață cu o mașină de salvare la o nouă serie de audieri în procesul ce i-a fost intentat la Cairo și care a fost reluat la 28 decembrie după trei luni de întrerupere.
Fostul președinte, în vârstă de 83 de ani, purtând ochelari de soare și acoperit cu o pătură, a fost transportat în sala de tribunal, în timp ce grupuri de susținători și adversari ai acestuia au scandat sloganuri în fața clădirii unde se derulează procesul.
Procesul fostului președinte, care a demisionat la 11 februarie sub presiunea revoltei populare, a început la 3 august. Mubarak se află în arest preventiv într-un spital militar de la periferia capitalei Cairo. El este judecat pentru presupusa implicare în reprimarea mișcării populare de la începutul anului 2011, soldată oficial cu circa 850 de morți. Curtea încearcă de asemenea să stabilească dacă el a ordonat să se tragă asupra mulțimii în timpul evenimentelor. Riscă pedeapsa cu moartea, dacă este găsit vinovat.
În același dosar sunt judecați și fostul ministru de interne Habin el-Adli și șase dintre consilierii săi. Mubarak este primul conducător victimă a 'primăverii arabe' adus în persoană în fața instanței, remarcă AFP.
Ultimele audieri au avut loc în luna septembrie, pocedura fiind ulterior suspendată, după cererea - respinsă - de recuzare a președintelui curții de către avocații părților civile.
Contrar momentului de început al procesului, audierea nu mai este transmisă în direct la televiziune, însă reprezentanții presei pot să asiste la proces. Mai multe audieri de martori, în special înalți responsabili civili și militari ai noii puteri de la Cairo, s-au derulat totuși cu ușile închise. AGERPRES


Procesul fostului președinte egiptean Hosni Mubarak va fi reluat, marți, cu audierea, în următoarele trei zile, a argumentelor acuzării, a declarat, luni, președintele Curții, Ahmed Refaat, citat de AFP.