Hillary Clinton, îngrijorată de situația democrației din Ungaria /presă/

Marți, 27 Decembrie 2011 20:27
Votati
(1 voteaza)

Secretarul de stat american Hillary Clinton și-a exprimat îngrijorarea cu privire la libertățile democratice din Ungaria într-o scrisoare pe care i-a trimis-o premierului Viktor Orban, relatează marți agențiile France Presse, Reuters și MTI.



Un purtător de cuvânt al premierului ungar a confirmat că acesta a primit o scrisoare din partea dnei Clinton, însă nu a dat detalii în legătură cu conținutul acesteia.

Potrivit Reuters, partidul de centru-dreapta al lui Orban - Fidesz - a înregistrat o victorie fără emoții la scrutinul din 2010, după care executivul condus de același Orban a trecut o serie de măsuri despre care anumite voci critice susțin că slăbesc instituții precum Curtea Constituțională și afectează libertatea presei.

Scrisoarea 'a pus în scris lucrurile pe care /dna Clinton/ le-a afirmat verbal anterior', a declarat marți purtătorul de cuvânt Peter Szijjarto pentru MTI. 'În mod evident, premierul va răspunde acestei scrisori în timp util', a adăugat el.

Hillary Clinton a efectuat o vizită oficială la Budapesta în iunie pentru a discuta cu Viktor Orban și a declarat într-o conferință de presă ulterioară că era îngrijorată de starea libertăților democratice din Ungaria. Bradley Hurst, atașat de presă pe lângă misiunea diplomatică a SUA de la Budapesta, nu a făcut niciun comentariu în legătură cu existența scrisorii, invocând politica ambasadei cu privire la comunicările Departamentului de Stat. 'În diverse ocazii, ne-am exprimat îngrijorarea cu privire la protejarea limitărilor și echilibrelor /checks and balances/ și a libertăților individuale', a precizat Hurst, amintind de remarcile făcute de dna Clinton în Ungaria.

Ziarul Nepszabadsag a relatat pe site-ul său de internet că fosta primă doamnă și-a reînnoit temerile în scrisoarea care a ajuns la Budapesta, potrivit jurnalului, la 23 decembrie.AGERPRES

Banner

Știri interne

Știri externe

Știri economice

Știri sportive

Mondorama

Zig Zag

Ora Europei

Bănci - Piețe - Capital

Viața Parlamentară

Administrație

Info AGERPRES

Breviar Medical

Monitorizare presă

Monitorizare presă internațională

Real Time Monitoring

Revista presei

Știri pentru crawler

Serviciul foto

Infografie

Calendarul săptămânal

Calendarul evenimentelor

Azi in istorie

Retrospectiva zilei

Dosar tematic

Biografii

Instituții și Organizații din România