'Era o petrecere obișnuită de Crăciun, în jurul bradului, tocmai fuseseră deschise cadourile când s-a întâmplat incidentul', a spus pentru AFP sergentul Robert Eberling de la poliția din Grapevine. Duminică pe la prânz, poliția a primit un apel telefonic de la locul dramei, dar când agentul a ridicat receptorul, nimeni nu a răspuns. Atunci, polițiștii s-au deplasat la adresa de unde fusese dat telefonul. Potrivit sergentului Eberling, polițiștii au găsit în salonul apartamentului șapte cadavre și două arme. Victimele aveau vârste cuprinse între 15 și 58 de ani. AGERPRES.


Un bărbat îmbrăcat în Moș Crăciun a deschis focul asupra familiei sale duminică, omorând șase persoane și apoi s-a sinucis, într-un orășel din Texas (sudul Statelor Unite), potrivit unor surse din poliție citate de AFP.