Deși activitatea președinției poloneze a fost lăudată de majoritatea eurodeputaților, Donald Tusk nu s-a declarat foarte optimist. "Deși suntem mulțumiți de munca depusă, nu pot spune că Europa este mai unită acum", a declarat șeful guvernului de la Varșovia, potrivit unui comunicat al PE.
"Pot spune că astăzi ne aflăm la răscruce de drumuri. Trebuie să decidem dacă urmăm calea comunitară sau pe cea a egoismului național. Ori luptăm pentru viitorul Europei acum, ori o să plângem după această Europă mâine", a arătat premierul polonez.
Într-o conferință de presă separată, Tusk și-a exprimat de asemenea speranța că pactul de stabilitate bugetară pentru consolidarea disciplinei în zona euro, convenit la finalul summitului european de la 8 și 9 decembrie de liderii din UE, cu excepția premierului britanic David Cameron, va fi ratificat cât mai repede posibil.
Nouă din cele zece țări care nu au adoptat moneda euro au subcris la acest pact, singura care a refuzat fiind Marea Britanie.
Acest pact ar putea fi semnat în martie sub forma unui tratat interguvernamental. Textul trebuie încă redactat de juriștii instituțiilor europene, a precizat președintele UE Herman Van Rompuy, care a dat asigurări că Parlamentul European va fi implicat în această activitate.
"Vrem ca ratificarea de către state să aibă loc în cât mai scurt timp posibil", a spus Tusk în cursul unei scurte conferințe de presă.
"Nu este cea mai bună procedură, iar acordul guvernamental nu trebuie să fie obiectivul ultim", a adăugat Tusk, citat de AFP. "UE înseamnă 27 de membri și Croația, nu 27 minus 1 sau 27 minus 10. Nu așa funcționează lucrurile", a atras el atenția.
Tusk a deplâns și starea Uniunii Europene. "Suntem în această situație de panică deoarece tratatele au fost încălcate permanent", a mai afirmat el.AGERPRES


Uniunea Europeană este 'la răscruce de drumuri', a declarat miercuri premierul polonez Donald Tusk, într-un discurs susținut în plenul Parlamentului European la Strasbourg în care a făcut bilanțul președinției poloneze semestriale a Uniunii Europene.