'Iulia Timoșenko a fost inculpată pentru ascunderea unor devize în sumă totală de peste 165 milioane de dolari (121 de milioane de euro), de deturnarea unor fonduri bugetare și evaziune fiscală în valoare de 47 milioane de grivne (aproximativ 4,3 milioane de dolari)', au indicat autorități fiscale ucrainene.
Presa de la Kiev a scris săptămâna aceasta că starea de sănătate a Iuliei Timoșenko s-a deteriorat grav în ultima perioadă, ea abia putând să se ridice din pat din cauza unor probleme de coloană. Medicii penitenciarului unde este încarcerat fostul premier au refuzat să precizeze natura acestor afecțiuni, invocând secretul medical, conform ziarului Segodnia.AGERPRES


Fostul premier ucrainean Iulia Timoșenko, în prezent unul dintre liderii opoziției din Ucraina, care a fost condamnată în luna octombrie la 7 ani de închisoare pentru abuz de putere în semnarea acordurilor gaziere cu Rusia în ianuarie 2009, a fost vineri inculpată într-un nou dosar, pentru fraudă fiscală și deturnare de fonduri în anii 1990, relatează agențiile de presă AFP și Interfax.