Primul avion al Qantas a părăsit Sydney cu destinația Los Angeles în jurul orei locale 14,00 /03,00 GMT/, iar traficul aerian va fi reluat complet până marți, a declarat directorul companiei Alan Joyce.
Sub presiunea sindicatelor, Qantas a oprit sâmbătă la sol toate avioanele sale, anulând 447 de zboruri de pe 22 de aeroporturi, ceea ce a blocat la sol 70.000 de clienți.
Tehnicienii, personalul de la sol și cel aerian din cadrul Qantas cer creșteri salariale și resping planul companiei privind concentrarea activităților internaționale în regiunea Asia-Pacific.
Încetinirea ritmului de activitate și refuzul tehnicienilor de a efectua ore suplimentare au provocat în ultimele săptămâni acumularea de întârzieri în trafic și pierderi de 68 milioane dolari australieni /51,2 milioane euro/, potrivit conducerii companiei aeriene, prima la nivelul Australiei și a zecea de pe mapamond, în termenii numărului de pasageri.
Instanța de arbitraj a cerut încetarea conflictului între conducerea companiei și sindicate și reluarea activității.
Compania și sindicatele dispun de 21 de zile pentru a negocia un acord, iar dacă nu ajung la niciunul, Fair Work Australia va interveni din nou pentru a stabili o soluție care ar putea să nu convină părților implicate, dar va fi obligatorie. AGERPRES


Qantas și-a reluat zborurile luni, drept urmare a deciziei unei instanțe de arbitraj convocată de guvernul australian pentru a găsi o soluție la conflictul social care afectează de mai multe săptămâni activitatea companiei aeriene, transmit agențiile de presă internaționale.