O coliziune între două garnituri de metrou s-a soldat cu numeroși răniți la Shanghai

Marți, 27 Septembrie 2011 12:04
Votati
(0 voturi)

Peste 240 de persoane au fost rănite, majoritatea ușor, în coliziunea produsă marți după-amiază între două garnituri de metrou la Shanghai, accidentul fiind provocat de o defecțiune a sistemului automatic de semnalizare, potrivit operatorului, citat de France Presse.



Impactul s-a produs la ora locală 14:51 /06:51 GMT/ când o garnitură a lovit o alta, din spate, pe linia 10 a rețelei metropolitane din capitala economică a Chinei, se precizează într-un comunicat al operatorului metroului. Coliziunea 'a fost provocată de o problemă de semnalizare', a adăugat societatea care gestionează activitatea metroului în Shanghai.

Peste 240 de persoane au fost rănite, majoritatea ușor, a relatat agenția de presă Xinhua, citând operatorul rețelei subterane. 'Nimeni nu a fost rănit grav', a anunțat acesta într-un comunicat, adăugând, printre altele, că 500 de pasageri au fost evacuați din cele două garnituri.

Pe de altă parte, cotidianul Dongfang Zaobao vorbește în ediția sa electronică despre douăzeci de persoane rănite grav, în timp ce alte surse media au scrise despre zeci de pasageri răniți în urma șocului dintre cele două mijloace de transport. Fotografii publicate de serviciile de microblogging chineze arătau pasageri însângerați și echipe de descarcerare și pompieri care se aflau în vagoanele metroului.

Acest accident are loc la două luni după o coliziune între două TGV-uri, la 23 iulie, în apropiere de Wenzhou /estul Chinei/, ce s-a soldat cu 40 de morți și a pătat serios reputația sectorului feroviar de mare viteză chinez, notează AFP. În lumina acestui accident, experții au vorbit despre ritmul nebunesc al construcției în China de rețele de cale ferată de mare viteză, devenită în câțiva ani cea mai mare din lume. AGERPRES

Ultima modificare Marți, 27 Septembrie 2011 13:41
Banner

Știri interne

Știri externe

Știri economice

Știri sportive

Mondorama

Zig Zag

Ora Europei

Bănci - Piețe - Capital

Viața Parlamentară

Administrație

Info AGERPRES

Breviar Medical

Monitorizare presă

Monitorizare presă internațională

Real Time Monitoring

Revista presei

Știri pentru crawler

Serviciul foto

Infografie

Calendarul săptămânal

Calendarul evenimentelor

Azi in istorie

Retrospectiva zilei

Dosar tematic

Biografii

Instituții și Organizații din România