La zece ani de la atentatele de la 11 septembrie, americanii încep weekendul amintirii

Sâmbătă, 10 Septembrie 2011 10:45
Votati
(0 voturi)

Pentru americani, sâmbătă începe weekendul comemorării atentatelor antiamericane de la 11 septembrie 2001, într-o atmosferă patriotică de proslăvire a acelora care au căzut în lupta împotriva terorismului și marcată de o teamă "credibilă" însă "neconfirmată" privind o nouă acțiune teroristă, transmite AFP.



Comemorările încep la ora locală 12,30 (18,30 GMT), când fostul președinte George W. Bush și actualul vicepreședinte Joe Biden se vor afla în Pensylvania, la Shanksville, unde s-a prăbușit zborul 93 - 37 pasageri între care patru pirați ai aerului.

Fostul președinte, actualul vicepreședinte și președintele republican al Camerei Reprezentanților John Boehner vor asista la inaugurarea unui memorial înălțat în apropierea locului unde s-a prăbușit avionul

La New York, pompierii, care la 11 septembrie au pierdut 343 de soldați, vor primi onorul în cadrul unei ceremonii de comemorare, ce va avea loc la ora locală 14,00 /18,00 GMT/, pe locul unde s-a aflat World Trade Center, iar ministrul pentru securitate internă, dna Janet Napolitano, va fi prezentă la ceremonia religioasă de la catedrala Saint Patrick.

Președintele Barack Obama, care se va deplasa duminică la trei locuri unde s-au prăbușit cele patru avioane deturnate, a ales să rămână sâmbătă la Washington, unde va participa împreună cu soția sa Michele la activități benevole.

În acest context, americanii par cuprinși de teama unui nou atentat: vineri, secretarul de stat Hillary Clinton a evocat o "amenințare specifică, credibilă dar neconfirmată pe care Al-Qaida o reprezintă pentru americani, în special la New York și Washington'', conchide AFP. AGERPRES

Banner

Știri interne

Știri externe

Știri economice

Știri sportive

Mondorama

Zig Zag

Ora Europei

Bănci - Piețe - Capital

Viața Parlamentară

Administrație

Info AGERPRES

Breviar Medical

Monitorizare presă

Monitorizare presă internațională

Real Time Monitoring

Revista presei

Știri pentru crawler

Serviciul foto

Infografie

Calendarul săptămânal

Calendarul evenimentelor

Azi in istorie

Retrospectiva zilei

Dosar tematic

Biografii

Instituții și Organizații din România